Național 19.06.2021 ⋅ 0 comentarii
O tânără româncă, voluntar la Crucea Roșie din Spania, a fost decorată vineri, 18 iunie 2021, de Regele Felipe al VI-lea cu Ordinul de Merit Civil, informează jurnalemigrant.com.
Conform aceleiași surse, Alice Mihaela Cozma locuiește în Almendralejo, comunitatea autonomă Extremadura, și este voluntar la Crucea Roșie spaniolă, iar eforturile depuse în folosul comunității nu au trecut neobservate.
„Familia sa este pasiunea ei, în special nepoții ei – Carlos, de 8 ani și Diana, de 2 ani – care sunt fiii fratelui ei, Dani. Alice Cozma, de naționalitate română, în vârstă de 32 de ani – pentru Dumnezeu, foarte tânără. Mama ei, Liliana, a murit când ea avea 12 ani. Se află în Spania de la vârsta de 18 ani și în tot acest timp nu a făcut altceva decât să crească. Neobosită, Alice nu a încetat să lucreze și să caute mereu să se depășească pe sine însăși. În prezent lucrează în Farmacia Santana Morales, din Mérida și studiază în anul doi pentru a deveni infirmieră (la Universitatea Extremadura – n.r.), dedicându-se totodată și Crucii Roșie. Din august 2012 este voluntară la această organizație, conducând ambulanțele sale, și din 2018 este șefa Departamentului de Ajutor și Urgențe al Adunării Regionale Tierra de Barros, cu sediul în Almendralejo. În acest ultim an, munca sa a fost esențială”, a spus Elena Ochoa, care a acționat ca maestru al ceremoniei și a prezentat portretele persoanelor decorate de Rege...
vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății