Cultura 27.02.2020 ⋅ 0 comentarii
Că Sufrageria Arădeană este plină de surprize, cu siguranță nu mai este niciun secret pentru cei care au fost curioși să îi calce pragul în serile de miercuri ale fiecărei săptămâni. Dacă până acum pe scaunul invitatului special s-au așezat actori, istorici, nutriționiști, scriitori, jurnaliști, creatori de modă, aseară, locul a fost ocupat de un preot. Deloc întâmplătoare invitația adresată Părintelui Vasile Pop de a participa la seara de Sufragerie arădeană, având în vedere că ne aflăm în Săptămâna Albă, premergătoare începutului Postului Paștelui.
De altfel, o "descindere" binevenită a unui slujitor al Bisericii în mijlocul mirenilor, pentru un cuvânt de îndreptare nu doar teologică, dar și filosofică, etică şi morală, într-un context în care omenirea şi fiecare dintre noi suntem supuşi unor experiențe şi încercări noi, asupra cărora trebuie cugetat. După ”mingea ridicată la fileu” de ”momentul de lectură” al Ivonei, prin prezentarea cărții ”Din zbuciunul captivității” a Maiorului Gheorghe Caracaș, Părintele Vasile Pop, în aplauzele generoase ale participanților, a vorbit despre învățătura Bisericii pentru toți cei care vor să întâmpine pregătiți sufleteşte miracolul Învierii, răspunzând întrebărilor legate de comportamentul creștinului în această perioadă, despre abordarea postului dincolo de reținerea de bunăvoie de la unele alimente și mai ales despre sensul profund pentru creștinătate, înțelegând că pentru Dumnezeu nu este atât de important rezultatul ci mai ales starea de ”a fi pe cale”. Calea, acest lung șir de suișuri și coborâșuri. O cale pe care ”Cel ce mănâncă să nu dispreţuiască pe cel ce nu mănâncă; iar cel ce nu mănâncă să nu osândească pe cel ce mănâncă” (Romani 14,3), având ca reper de comportament în această perioadă îndemnul Evanghelistului Matei: ”Când postești unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie” (Matei 6,16).
Cum era de așteptat, entuziasmul participanților față de prezența unei fețe bisericești în Sufragerie și interesul față de cele ale sufletului, au condus la o serie de întrebări captivante, dar și la obținerea promisiunii repetării unei astfel de seri. De altfel, o seară chiar Altfel la Sufrageria arădeană.
D.B.
Mai multe detalii aici: https://www.sufrageriaaradeana.ro/evenimente-sufrageria-aradeana/o-seara-altfel-la-sufrageria-aradeana-pregatirea-sufletului-pentru-postul-pastelui