Opel cu roțile-n sus pe șoseaua de centură a Aradului

Local 20.08.2019 0 comentarii

În după-amiaza zilei de luni, 19 august, în jurul orei 18,00, o șoferiță care conducea un Opel pe șoseaua de centură, circulând în direcția Pecica, undeva pe segmentul dintre Micălaca și Grădiște din motive încă necunoscute a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu autoturismul pe câmpul din dreapta șoselei pe direcția ei de mers.

Femeia, în vârstă de aproximativ 30 de ani, a suferit leziuni superficiale, însă a fost totuși transportată de către Ambulanță la Spitalul Județean Arad pentru control.

În ceea ce privește de mașina răsturnată, de ea s-a ocupat Vulturul Pleșuv, alias Consuel Transport, care împreună cu doi pui ai săi, special antrenați pentru astfel de misiuni, au ridicat în doi timpi și trei mișcări, ”hoitul” Opel-ului și au ecologizat locul.

 

Vasile de Zarand

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine