Național 23.05.2020 ⋅ 0 comentarii
Ordinul privind obligativitatea purtării măştii a fost publicat în Monitorul Oficial. Potrivit acestuia, masca trebuie purtată în orice spaţiu public închis, în spaţii comerciale, în mijloacele de transport în comun, dar şi la locul de muncă. Sunt și excepții.
Excepțiile au fost modificate față de varianta inițială a acestui ordin, cea care a apărut sub forma unui comunicat în urmă cu trei zile. Au fost scoase unele categorii, exceptate inițial în varianta care a pornit de la Ministerul Sănătății.
Astfel, dacă inițial pe lista celor exceptați de la portul măștii erau angajați care lucrau în același birou, dar aveau între ei o distanță de cel puțin doi metri, a fost scoasă această categorie, iar acum poți să nu porți mască, în birou, la locul de muncă doar dacă lucrezi singur într-o încăpere
De asemenea s-au făcut modificări și în privința vorbitorilor în public. Aceștia pot să nu poarte mască în timp ce țin un discurs doar cu două condiții. Inițial era doar prima: să se afle la o distanță de cel puțin trei metri față de oamenii din public, iar în public să nu se afle mai mult de 16 persoane. Această din urmă condiție a fost adăugată ulterior.
Celelalte categorii exceptate au rămas neschimbate: copiii mai mici de cinci ani, lucrătorii care depun muncă fizică intensă în spații unde temperaturile sunt foarte mari sau umiditatea este foarte mare. De asemenea, ... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății