Pe scena TEATRULUI CLASIC „IOAN SLAVICI” - Un SPECTACOL, ce TREBUIE OBLIGATORIU VĂZUT: „ȚINUTUL DIN MIEZUL VERII”

Propunând piesa lui Tracy Letts, laureată cu prestigiosul premiu Pulitzer în anul 2007, Teatrul arădean continuă, îmi place să cred, în mod deliberat, tradiția unor mari spectacole, din aceeași familie spirituală, a dramelor existențiale, devenite puncte de reper teatrologice în ISTORIA instituției arădene. Mă gândesc deopotrivă, la MENAJERIA DE STICLĂ (Tennesse Williams), la LUNA DEZMOȘTENIȚILOR (Eugene O’Neill) și la TREI SURORI (Anton Cehov), devenite creații regizorale de excepție.

Piesa lui Tracy Letts are toate premisele de a deveni un mare spectacol, mai ales, că în urmă cu câțiva ani, un binecunoscut regizor, colaborator al Teatrului arădean, primise pentru spectacolul cu această piesă, cel mai râvnit premiu al anului teatral. Așa încât MERITUL conducerii Teatrului aradean nu este doar de a propune această piesă, ci de a-l fi invitat să o „înfățișeze” scenic, pe DUMITRU ACRIȘ, un regizor valoros (licențiat în actorie, cu un master de regie efectuat la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău  și absolvent al prestigioasei Universități de Artă Teatrală GITIS, Moscova, specializarea Regie Teatru), prezent pe scene din Rusia, România, Anglia, laureat cu „Masca de aur”, cea mai înaltă distincție națională din Rusia, în domeniul teatral.                

Textul lui TRACY LETTS este foarte bine scris, un text complex și complicat, încărcat de profunde introspecții în lumea interioară a personajelor, reunite într-o familie disfuncțională, minată de vulnerabilitate și abisale eșecuri. Un text, dificil, gândit scenic de DUMITRU ACRIȘ, cu acuratețe și minuție, cu evidentă exigență și precizie, în caligrafierea tuturor personajelor, nu numai a celor principale. REGIZORUL reușește să creeze o atmosferă tulburătoare, sugerând cu finețe și profunzime că pârjolite sunt nu doar pământurile, „în toiul verii”, ci pârjolite sunt și viețile personajelor. Apreciez atenția acordată de către regizor elaborării unui spectacol unitar în plan stilistic, în care jocul actorilor este susținut de SCENOGRAFIA, semnată de IRINA CHIRILĂ, inspirată prin cel puțin câteva simboluri: scaunele și masa albe, aflate continuu în mișcare, maculate de conflicte, de agresivitate, de imprevizibilitate, dar și fereastra înaltă și largă, care închide un univers apăsător, tenebros, dar poate învedera o posibilă ieșire în afară, cu varii înțelesuri. DUMITRU ACRIȘ are și meritul de a fi propus cea mai bună distribuție posibilă, intuind disponibilități artistice ale unor actori arădeni, ce izbutesc întâia dată, creații artistice antologice. Partiturile feminine ale piesei sunt generoase, unele chiar excepționale. Violet este pe emploi-ul actriței CARMEN VLAGA, care, având o bună tehnică artistică, reușește să construiască acest  personaj, bogat în simboluri, exprimând prin gesturi, prin mimică, prin limbajul trupului, dar, mai ales, prin cuvânt, EȘECUL, FRUSTAREA, AGRESIVITATEA, CINISMUL. O existență măcinată de o boală incurabilă, dublată de excesul de alcool și de droguri. FINALUL spectacolului este propus de regizor dincolo de text, dar credibil în interpretarea lui CARMEN VLAGA, care reușește să estompeze încrâncenarea și furia lui Violet, interesată mai puțin de banii/ cutia de valori de la bancă, cât mai ales, să continue să domine, cu puternicie, întreaga familie, cu prețul dur al solitudinii. Și totuși, în interpretarea lui CARMEN VLAGA, nu deslușim un conflict cu sine însăși a lui Violet și nici vulnerabilitatea ei interioară.  Actrița realizează un rol FOARTE BUN, dar nu copleșitor, netransmițând emoție, la modul profund, așa încât spectatorul empatizează prea puțin cu drama existențială, altminteri autentică, a personajului.                     

Barbara, fiica cea mare a lui Violet, o posibilă versiune a mamei sale, constituie un ROL DIFICIL, interpretat excelent de ANGELA PETREAN VARJASI. În elaborarea rolului său, actrița este mereu atentă la conflictul interior al personajului, ce trăiește sentimentul acut al ratării ca mamă și ca soție, impresionând prin profundă „ardere” pe dinlăuntru. Apreciez, de asemenea, modul în care ANGELA PETREAN VARJASI subliniază caracterul puternic al Barbarei, construind MERSUL acesteia, întotdeauna apăsat, cu personalitate, anunțându-i venirea pe scenă, precum buzduganul, care precede sosirea zmeului în basmele românești. Dar și cealaltă fiică a lui Violet, precum și sora acesteia, devin personaje memorabile, în plan artistic, în interpretarea actrițelor ALINA VASILIEVIĆ (Karen) și LILIANA BALICA (Matte). Actrița CARMEN BUTARIU nu mai fusese distribuită de câțiva ani într-un rol important, precum în „Săptămâna luminată”, în regia lui Nicolae Brânzeu, dar în spectacolul în discuție, o interpretează expresiv pe Ivy, deopotrivă sensibilă și cinică, apăsată de personalitatea năpraznică a mamei sale. Personajul lui CARMEN BUTARIU încearcă, cu disperare, să se salveze, prin părăsirea familiei sale, dar plecarea la New-York, alături de vărul său primar, în realitate fratele ei, Charlie Junior, interpretat șters de ȘTEFAN STATNIC, este la fel de imposibilă, precum plecarea la Moscova a unor cunoscute personaje cehoviene. Chiar dacă are un rol de mică întindere, OVIDIU GHINIȚĂ, un actor special, reușește să confere pregnanță artistică personajului său, Beverly, un scriitor celebru în tinerețe, devenit alcoolic și infidel, care prin gestul de a se sinucide, produce un adevărat război în familia Weston. De fapt, partiturile personajelor masculine nu au consistență ideatică și anvergură artistică, precum cele feminine. Și totuși un rol masculin este interesant și anume, Steve, simpatic și galant inițial, dar, de fapt, un pedofil, care dobândește vizibilitate spectaculară, în interpretarea lui ZOLTAN LOVAS, un actor cu har, venerat de publicul arădean, dar de această dată, cu toate strădaniile sale evidente, nu poate salva scena violului, credem neinspirat gândită de către regizor. Salutăm revenirea lui BOGDAN COSTEA pe scenă, probând în rolul din spectacolul „Creditul” și acum, întruchipându-l pe Bill, soțul Barbarei și tatăl lui Jean (rol, puțin credibil și strident, în interpretarea actriței CALIȚA NANTU) că poate fi, cu aplomb, în același timp, actor și manager al Teatrului arădean. Să-i reținem pe FLORIN COVALCIUC, prea cuminte și indecis, în rolul lui Charlie, ratând rostirea Rugăciunii, o scenă, ce putea deveni importantă în spectacol, precum și pe ROXANA SABĂU (Johnna) și OLTEA BLAGA (Șeriful Deon), în rolurile nu foarte generoase, dar vizibile în spectacol. Nu în ultimul rând, precizăm că regizorul DUMITRU ACRIȘ introduce trei personaje inexistente în piesa lui Tracy Letts și anume Nemțoaica (MARIANA TOFAN), Franțuzoaica (DORINA DARIE PETER), Americanca (CLAUDIA STOICA), care aduc un elogiu lui Beverly, poetul celebru, în tinerețe, dar devenit vulnerabil și ratat, o victimă a familiei sale damnate și ostile. În concluzie, un spectacol sui-generis, care prilejuiește întâlnirea cu un text celebru, în lectura scenică a unui regizor redutabil, DUMITRU ACRIȘ, pe care îl așteptăm, deja, cu o nouă și insolită propunere repertorială pe scena Teatrului arădean. 

Lizica Mihuţ

Sursa: ARQ