Stire 09.03.2021 ⋅ 0 comentarii
Perseverance, roverul trimis de NASA pe Marte, caută un loc bun pentru lansarea elicopterului Ingenuity, o încercare ce va marca primul zbor controlat pe o altă planetă. De la asolizare, roverul a parcurs 70 de metri până acum. NASA a pus la dispoziție o hartă a planetei Marte, unde se poate localizarea exactă a roverului.
„Continui să mă deplasez în căutarea unui loc de unde să lansez elicopterul, dacă zona respectivă primește autorizare ca zonă de zbor. Până acum, am parcurs 70 de metri”, a scris Perseverance pe contul său de Twitter, unde a pus și o fotografie cu urmele lăsate de roțile sale pe solul marțian.
NASA a pus la dispoziție o hartă interactivă a planetei Marte, unde se poate vedea locul exact al rovesrului, dar și traseul parcurs de la aterizare până la momentul actual.
Perseverance, roverul construit de NASA, care este şi cel mai avansat laborator de astrobiologie trimis vreodată pe o altă planetă, a asolizat în siguranţă în interiorul unui vast crater - prima oprire pe drumul său, în căutarea urmelor lăsate de eventualele forme de viaţă microbiană care au populat în trecutul îndepărtat această planetă.
Oamenii de ştiinţă speră să identifice biosemnături ale unor vechi microorganisme marţiene în straturile de sedimente din care Perseverance va extrage mostre ce urmează să fie aduse pe Terra într-o misiune ulterioară. Aceasta este şi prima misiune de culegere de mostre de sol de pe o altă planetă din istorie.
Mai mare şi dotat cu mai multe instrumente decât celelalte patru rovere care au ajuns înaintea lui pe Marte (Sojourner, Spirit, Opportunity şi Curiosity), Perseverance a fost trimis să elucideze misterul cu privire la existenţa vieţii pe Planeta Roşie.
Din încărcătura lui Perseverance fac parte şi câteva instrumente concepute pentru a fi folosite în viitoarele misiuni cu echipaj uman la suprafaţa planetei. Unul dintre acestea este un dispozitiv care extrage oxigenul din moleculele de dioxid de carbon, gazul din care este alcătuită în mod preponderent atmosfera marţiană.
Sursa: Digi24.ro