Peste 100 de vârstnici din Vladimirescu primesc pachete de la Primărie pe timpul pandemiei

Stire 21.04.2020 0 comentarii

Peste o sută de persoane vârstnice din Vladimirescu care nu au aparținători primesc sprijin din partea Primăriei pe timpul pandemiei. Aceasta este una dintre măsurile luate de autoritățile locale pentru a veni în sprijinul locuitorilor.

                                    

Dacă înainte de Paști scriam că locuitorii comunei Vladimirescu au primit din partea autorităților locale măști, mănuși și declarații pe propria răspundere, acum vă informăm că toate persoanele vârstnice din comună care au fost identificate de autoritățile locale ca fiind fără aparținători și în dificultate au început să primească pachete. „Prin grija Serviciului Social din cadrul Primăriei, fiecare dintre aceste persoane primește câte un pachet la un interval de zece zile. Pachetele sunt gratuite și conțin alimente și cumpărături pe care și le doresc persoanele în cauză”, a declarat Ioan Crișan, primarul comunei Vladimirescu.

În ceea ce privește noaptea de Înviere, Crișan susține că a trecut fără incidente, drept pentru care dorește să le mulțumească preoților și enoriașilor care s-au dovedit a fi disciplinați și au respectat prevederile ordonanțelor militare. „Slujbele care au avut loc în biserică au fost transmise pe internet, iar oamenilor le-au fost împărțită pâinea stropită cu vin și lumina sfântă de voluntari, într-o disciplină perfectă”, a continuat primarul.

Pe de altă parte, trebuie spus că din cauză că activitatea Primăriei este mult redusă din cauza pandemiei, angajații instituției, fie că vorbim de funcționari publici, fie de personal contractual, au acceptat să-și ia, prin rotație, câte cinci zile de concediu.

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine