Național 16.08.2020 ⋅ 0 comentarii
Copii şi tineri care au participat la olimpiada dedicată meşteşugurilor artistice tradiţionale participă, în acest week-end, la Târgul Creatorilor Populari din România, care reuneşte în Muzeul în aer liber din pădurea Dumbrava Sibiului peste 250 de creatori populari din toate regiunile ţării.
"Târgul Creatorilor Populari sau Târgul de Sfântă Mărie, cum i se mai spune prin popor, reprezintă unul dintre evenimentele care definesc Muzeul ASTRA. Vizitatorii descoperă frumuseţea meşteşugului de demult transpusă de aceşti meşteri, veniţi aici din toată România să (ne) arate cum se ţese la război, cum se pictează pe sticlă sau lemn, cum se fac oalele din lut sau instrumentele muzicale. Sunt doar câteva exemple. Din păcate, în această perioadă specială, de pandemie, aceşti creatori populari au suferit foarte mult, mai ales pe plan economic. Şi din acest motiv, printr-un astfel de eveniment, Muzeul ASTRA vine în sprijinul lor şi, totodată, în sprijinul valorilor culturale pe care aceştia le promovează. Vizitatorii au ocazia să-i cunoască pe meşteri, să le asculte poveştile, dar mai ales să le studieze produsele, unele speciale şi chiar unice", a declarat muzeograful Alina Matei, potrivit unu... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății