Național 29.05.2020 ⋅ 0 comentarii
Sectorul Social-Filantropic al Administrației Patriarhale a făcut public raportul activităților de sprijin oferite în timpul stării de urgență. În cele două luni, Biserica a oferit ajutoare în valoare totală de peste 4,3 milioane euro (20.896.872 lei) persoanelor vulnerabile și instituțiilor medicale afectate de pandemia Covid-19, informează basilica.ro.
În 23 martie, Patriarhia Română a lansat platforma online ajutacubucurie.ro și linia telefonică TelVerde 0800.800.368. Prin intermediul acestora s-au primit atât cereri de ajutor, cât și oferte din partea celor care au vrut să sprijine: firme, donatori particulari, preoți, psihologi și voluntari pentru livrarea de produse la domiciliul celor vulnerabili și izolați.
Formularele completate de utilizatori pe platforma online și fișele de convorbire telefonică au fost direcționate în aceeași zi responsabililor desemnați de eparhiile din țară. Aceștia au raportat apoi modul de soluționare pentru fiecare caz în parte.
Sectorul Social-Filantropic al Administrației Patriarhale a încheiat opt contracte de sponsorizare pentru a distribui periodic alimente persoanelor vulnerabile, serviciilor sociale și unităților medicale din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor. Arhiepiscopia a colaborat cu Direcția Generală de Asistență Socială București în gestionarea cazurilor.
Platforma ajutacubucurie.ro a înregistrat în total 595 de oferte de voluntariat, 125 de cereri de ajutor din 20 de eparhii și 608 de donații în lei și valută în valoare totală de peste 221.000 lei.
La acestea se adaugă eforturile de sprijin coagulate în jurul platformelor de sprijin locale, înființate la nivelul eparhiilor din toată țara: linii telefonice, site-uri, pagini de Facebook prin care s-au primit cereri de ajutor și oferte de sprijin.
Unele eparhii, prin coordonatori desemnați și voluntarii proprii, mulți dintre ei preoți, au lucrat în parteneriat cu instituții ale statului, contribuind la rezolvarea cazurilor semnalate de Inspectorate Județene pentru Situații de Urgență, Direcții Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, Consilii județene și Prefecturi.
Numărul total de beneficiari din țară a fost 180.667, din care: 38.141 de persoane plasate în izolare, 3.945 de persoane plasate în carantină, 78.841 de vârstnici singuri și fără sprijin, 59.740 de persoane vulnerabile social.
Ajutoarele, în valoare totală de 20.896.872 lei, au constat în: hrană caldă, pachete alimentare, apă îmbuteliată, cumpărături de strictă necesitate, plata facturilor, servicii de cazare pentru carantină, transport la servicii medicale, donații în produse igienico-sanitare și aparatură medicală, dispozitive electronice pentru educație de la distanță destinate elevilor.
Eparhiile au donat instituțiilor medicale echipament de protecție (măști, viziere, ochelari, combinezoane, mănuși, botoși), dezinfectanți și aparatură medicală.
Tipuri de dispozit... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății