Stire 03.07.2020 ⋅ 0 comentarii
La fel ca în anii precedenţi, şi în acest an, magistrații arădeni sărbătoresc Ziua Justiţiei, aniversare ce a fost înscrisă în calendarul sărbătorilor oficiale prin Hotărârea Guvernului României nr.364 din 27 iunie 1994, care a stabilit că manifestarea se va organiza anual, în prima duminică a lunii iulie.
„Ziua Justiţiei constituie un prilej de a aduce profesiilor juridice o îndreptăţită recunoaştere a rolului lor esenţial în orice stat de drept şi, în acelaşi timp, un moment prielnic pentru a sublinia, atât importanţa puterii judecătoreşti, cât şi a partenerilor instanţelor de judecată, care împreună concură şi îşi converg acţiunile pentru recunoaşterea şi satisfacerea drepturilor subiective precum şi pentru realizarea şi menţinerea păcii sociale şi a ordinii de drept”, susțin reprezentanții Tribunalului Arad.
Anul acesta, în condiții de pandemie, Ziua Justiției a fost marcată printr-un eveniment simbolic, şi anume, montarea unui plăci omagiale pe care sunt înscrise numele preşedinţilor şi vicepreşedinţilor Tribunalului Arad, începând cu anul 1968, anul înfiinţării Tribunalului Judeţean Arad. Placa a fost amplasată pe un perete din apropierea Sălii Festive a Tribunalului Arad, în semn de recunoştinţă faţă de efortul depus de-a lungul timpului pentru înfăptuirea unei justiţii moderne.
„La dezvelirea acestei plăci, care a avut loc astăzi au fost invitaţi foşti preşedinţi şi vicepreşedinţi ai Tribunalului Arad. La acest moment aniversar, conducerea Tribunalului Arad adresează un mesaj de mulţumire, atât magistraţilor arădeni şi personalului auxiliar implicat în realizarea actului de justiţie, cât şi tuturor instituţiilor publice, profesiilor liberale şi celorlalţi participanţi care, prin activitatea lor conjugată, sprijină în mod direct sau indirect înfăptuirea justiţiei”, susține Virgiliu Flavius Bradin, vicepreședintele și purtătorul de cuvânt al Tribunalului Arad.
Sursa: ARQ