Polițiștii de imigrări din Arad au îndepărtat sub escortă de pe teritoriul țării mai mulți migranți

Stire 29.07.2022 0 comentarii


Polițiștii de imigrări din Arad au desfăşurat astăzi o misiune de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României pentru 12 cetățeni străini aflați în custodie publică. La ieșirea din țară, pe numele lor a fost instituită măsura de nepermiterea intrării în România pentru o perioadă de 5 ani.

Poliţiştii de imigrări din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor luați în Custodie Publică Arad au desfăşurat, astăzi, 29 iulie a.c., o misiune de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României pentru 12 cetățeni străini, 6 din India şi 6 din Pakistan, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 52 de ani, aflați în custodie publică.

Cetățenii străini au intrat ilegal în țara noastră, în cursul anului curent, 1 dintre aceştia solicitând o formă de protecție internațională la depistare, însă, cererea lui a fost respinsă în procedura de azil ca nefondată şi, întrucât la finalizarea procedurii nu a părăsit România în termenul de 15 zile, pe numele lui a fost instituită măsura de luare în custodie publică până la îndepărtare.

Ceilalţi 11 migranţi se aflau în custodia Inspectoratului General pentru Imigrări din momentul depistării în trecere ilegală a frontierei de stat a României.

Pe durata menținerii custodiei publice, polițiștii de imigrări au desfășurat toate demersurile necesare îndepărtării sub escortă, în cazul de față, activități specifice procedurii de readmisie prevăzută de Acordul de readmisie încheiat între Comunitatea Europeană și Republica Serbia.

Astfel, la finalizarea demersurilor, cele 12 persoane au fost conduse la punctul de trecere a frontierei de stat pentru a fi transferate autorităților din Serbia. Totodată, la ieşirea din ţară, pe numele acestora a fost instituită măsura de nepermiterea intrării în România, pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Acțiunea polițiștilor de imigrări a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad.

 


 

fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine