Stire 21.04.2022 ⋅ 0 comentarii
În vederea menținerii climatului de ordine și liniște publică în timpul zilelor libere și a desfășurării activităților religioase din zona locașelor de cult din județul Arad, cu prilejul Sfintei Sărbători a Paștelui, de la nivelul Instituției Prefectului – Județul Arad se va asigura, prin conducerea acesteia, activitatea de coordonare și supervizare a acțiunilor desfășurate de celelalte structuri județene ale Ministerului Afacerilor Interne, dar și de instituțiile deconcentrate din subordinea altor ministere cu au atribuții specifice în această perioadă.
Se recomandă tuturor arădenilor să citească și să urmeze cu strictețe sfaturile enunțate de reprezentanții structurilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne, în vederea prevenirii oricăror situații neplăcute. Conducerea Instituției Prefectului-Județul Arad urează tuturor arădenilor care sărbătoresc Paștele la sfârșitul acestei săptămâni să aibă parte de sărbători fericite, cu sănătate și liniște sufletească, alături de familie și de toți cei dragi.
În perioada 22-25 aprilie 2022, mai mult de 100 de polițiști, suplimentar față de efectivele zilnice, din toate structurile I.P.J. Arad, vor fi la datorie în fiecare zi, pentru menținerea ordinii publice și prevenirea accidentelor rutiere.
Astfel, în perioada menționată, polițiștii de ordine publică, rutieră, investigații criminale și intervenție rapidă vor fi în stradă, în această perioadă, pentru a preveni orice eveniment care ar putea perturba ordinea și liniștea publică precum și pe șosele, pentru fluidizarea traficului și prevenirea accidentelor rutiere.
PENTRU MINIVACANȚA DE PAȘTI, I.P.J. ARAD VĂ RECOMANDĂ:
Polițiștii I.P.J. Arad vă urează un Sărbători fericite, fără evenimente neplăcute!
În perioada următoare, Jandarmeria Arad a dispus suplimentarea efectivelor în toate locurile unde vor avea loc manifestări religioase, manifestații cultural artistice și competiții sportive. În acest context își vor concentra eforturile pentru a oferi cetățenilor siguranță și confort pentru a parcurge această perioadă religioasă. Astfel, peste 100 de jandarmi alături de polițiști și pompieri vor acționa pentru asigurarea măsurilor de ordine publică în zona lăcașurilor de cult, atât din municipiu cât și din județul Arad, cu ocazia desfășurării manifestărilor religioase, precum și a celorlalte manifestații cultural artistice sau competiții sportive organizate în spațiul public. Pentru a veni în sprijinul cetățenilor prezenți la manifestările care se vor desfășura în zona de responsabilitate, Jandarmeria Arad va institui dispozitive de ordine și siguranță publică, astfel încât să fie evitate aglomerările de persoane sau alte incidente. Jandarmii fal apel la toți cei care vor participa la aceste manifestări să evite implicarea în activități sau în acțiuni de natură să tulbure buna desfășurare a evenimentelor, să manifeste înțelegere față de măsurile luate de forțelor de ordine, să respecte indicațiile organizatorilor, dacă sunt însoțiți de copii să îi supravegheze cu atenție, iar în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, să apeleze cu încredere numărul unic de urgență 112 sau să solicite sprijinul jandarmilor aflați în apropiere. Jandarmeria Arad urează tuturor arădenilor sărbători binecuvântate alături de cei dragi.