Precizări necesare ale Clubului Pro-China Pecica

Stire 01.04.2020 0 comentarii

Administrația locală pecicană a apreciat și a sprijinit constant eforturile Forumului Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze,  a președintei acesteia, prof. univ. dr. Lizica Mihuț, cu care colaborăm foarte bine.

Propunerea primită de a găzdui, în orașul nostru, primul Club Pro-China din România ne-a onorat în mod deosebit.

                                    

Luna viitoare se vor împlini doi ani de la momentul festiv al constituirii Clubului Pro-China din Pecica, cu participarea ambasadorului Republicii Populare Chineze în România.

Ideea de bază este apropierea poporului chinez de pecicani, de arădeni, și găsirea de noi modalități de cooperare în domenii esențiale: economie, cultură și învățământ, în această colaborare implicând agenţii economici, şcolile, ansamblurile folclorice şi asociaţiile culturale.

Un rezultat concret al activității noastre este colaborarea dintre o companie pecicană și parteneri din Shanghai, care lucrează împreună la un proiect cu potențial mare (scutere electrice), creând locuri noi de muncă.

Am aflat cu nedumerire și părere de rău de înființarea, chiar la Arad, a așa-numitei „Asociații Pro-China”, a cărui nume este identic cu cel al clubului nostru.

Sperăm că este doar o coincidență nefericită, care poate fi corectată, pentru a evita crearea de confuzii între o organizație funcțională, cu rezultate concrete și o asociație nou-înființată, a cărei bune intenții de promovare a prieteniei dintre cele două state, nu o contestăm.

Primarul Petru Antal,

Președintele Clubului Pro-China Pecica

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine