Stire 12.08.2026 ⋅ 0 comentarii
Prefectul județului Arad, Mihai Pașca, a numit Cetatea Aradului „diamantul Aradului”, un patrimoniu despre care spune că arădenii nici nu știu că există.
„Cred că cetatea ar putea fi un punct de atracție. Ea este de departe diamantul Aradului, dar despre care lumea nu știe nici măcar că există. Cu atât mai puțin nu are acces și nu poate să fie valorificat”, a declarat Mihai Pașca, prefectul județului Arad. Acesta a menționat și „acel blocaj cu Ministerul Apărării”, precizând că, în opinia lui, nu acela este obstacolul principal.
Prefectul a adus în discuție și cazul monumentelor neconservate din oraș, invocând Casa Beller. „Fie că vorbim de un episod ca cel legat de Casa Beller sau, pentru cei care o cunosc altfel, este vorba de casa cu ghiulele de la intersecția Căii Timișorii cu strada Posada în Aradul Nou, unde, de asemenea, au fost niște intervenții neautorizate asupra unui monument istoric care înseamnă mult pentru identitatea Aradului”, a spus Mihai Pașca. A amintit și antrepozitul de pe Șase Vânători, unde instanța a rectificat o situație.
„Asemenea episoade ne demonstrează că în realitate nu conservăm, nu protejăm și nu punem în valoare. Deci nu conservăm și nu protejăm istoria și moștenirea culturală și arhitecturală a Aradului așa cum ar trebui să o facem”, a concluzionat prefectul. Mihai Pașca a subliniat și statutul Aradului ca oraș al premierelor: „Vorbim despre primul conservator, cred că de pe teritoriul actual al țării, a fost la Arad”, un obiectiv aflat astăzi în abandon, deși orașul figura în topul conservatoarelor din Europa.
Prefectul a adus în discuție și o temă economică pe termen lung. „În zece ani peisajul economic, industrial al Aradului se va schimba fundamental prin migrarea unui anumit tip de investiții către alte zone unde producția este mai ieftină prin automatizare, robotizare, inteligență artificială și așa mai departe. Ce vom face cu toți acei oameni? Asta este o temă pentru administrația Aradului următorilor zece ani”, a afirmat Mihai Pașca.
Sursa: TvArad