Național 04.12.2020 ⋅ 0 comentarii
O echipă complexă de specialişti ai Clinicii de Neurochirurgie a Spitalului Judeţean Timişoara a efectuat cu succes, în premieră naţională, o intervenţie dificilă de îndepărtare doar a părţilor afectate de o tumoră ale nervilor spinali ai unei paciente, care îi provocau dureri foarte mari, iar pentru a putea dormi câteva minute trebuia să i se administreze morfină.
"Este un succes al neurochirurgiei româneşti. O astfel de operaţie durează foarte mult, neurochirurgul trebuie să aibă răbdare, rezistenţă fizică, pentru că operaţia a durat cam şase ore, iar cu anestezie, intubaţie şi detubaţia pacientei s-a ajuns la şapte-opt ore. Este o intervenţie care îţi ocupă toată ziua. Această pacientă nu avea viaţă. Când a venit prima dată la mine pentru alte metode prin care să încerc să-i iau durerea, nu putea vorbi decât într-o anumită poziţie. În spital, până la operaţie a fost nevoită să doarmă pe scaun, cu mai multe perne sub mână, cu medicaţie antalgică de tip morfină ca să poată dormi câteva minute", a declarat presei, vineri, şeful Clinicii de Neurochirurgie a spitalului, Horia Pleş.
Din echipă a făcut parte şi Andrei Brînzeu, un tânăr format în România şi supraspecializat în Franţa, tehnica aplicată în această intervenţie fiind învăţată de el la Lyon, sub îndrumarea celui care a inventat-o.
"Este vorba despre o intervenţie menită să controleze durerea la o pacientă cu invazia tumorală a nervilor de la braţ. Este o intervenţie pe măduva spinării în care selectiv se taie partea responsabilă de durere. Se face sub microscop operator şi durează foarte mult pentru că la fiecare nerv se taie doar partea responsabilă de durere, prezervând toate celelalte funcţii nervoase, astfel încât pacienta nu mai simte durere în braţul respectiv şi îşi păstrează majoritatea funcţiilor pe care le avea înainte. Spun înainte pentru că nervii erau deja invadaţi şi exista un deficit. Este o intervenţie cu care sunt obişnuit, pentru că am lucrat 10 ani în Franţa cu profesorul care a inventat această operaţie în anii '70 şi cu care am făcut câteva zeci de operaţii; unele dintre acestea au fost făcute doar de către mine", a detalia... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății