Local 20.09.2019 ⋅ 1 comentarii
Primăria, prin intermediul operatorilor contractaţi pentru servicii de salubrizare şi deratizare, a intervenit în cursul zilei de ieri la platforma de gunoi nr. 102 de pe strada Alecu Russo, zona blocurilor A3, A4 şi A6, acolo unde a fost semnalată prezenţa unor „şobolani gigantici". Sesizarea a fost făcută prin intermediul aplicaţiei My Arad. Ghena a fost mai întâi igienizată, iar apoi, tot aici, au fost plasate mai multe capcane pentru şobolani.„Primăria Municipiului Arad reaminteşte faptul că pentru o mai mare eficienţă a aplicării măsurilor de combatere şi eliminare a unor potenţiale focare de infecţie, acţiunile de dezinsecţie, respectiv deratizare, trebuie tratate în mod unitar atât pe domeniul public cât şi privat, pentru evitarea unor reinfestări sau apariţii a unor noi zone contaminate. Din acest motiv se recomandă tuturor cetăţenilor, asociaţiilor de locatari/proprietari, agenţilor economici şi instituţiilor de pe raza municipiului să efectueze tratamente de dezinsecţie şi deratizare în subsoluri, casa scării de la blocuri, depozite de anvelope uzate etc în paralel cu cele efectuate de municipalitate pe domeniul public”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei.
Sursa: ARQ