Primele gânduri ale președintelui interimar al AJF Arad, Mako Andras

Stire 30.04.2020 0 comentarii

I.H.: - Felicitări pentru funcția, deocamdată, interimară obținută. Vă așteptați la această decizie?

M.A: : -Mulțumesc. Oarecum mă așteptam deoarece, conform Statutului AJF ,  alegerea se putea face doar dintre mine și colegul meu , celălalt vicepreședinte, Ovidiu Coman. Și , cum Ovidiu a refuzat din start această funcție, am mai rămas doar eu.

I.H: - Care credeți că au fost motivele ce au dus la hotărârea celor care au votat?

M.A.: Repet, unul dintre motive a fost prevederile Statutului, dar înclin să cred că implicarea mea pe parcursul competițiilor organizate de AJF la nivel județean, dar și finalizarea unor proiecte precum: Cupa Satelor la seniori și U13, Campionatul județean de Old-boys, Campionatul județean de futsal precum și organizarea  întâlnirilor săptămânale ale  echipei de Old-boys AJF cu echipe similare ale asociaților din județ, au dus la formarea unei impresii pozitive a activității mele ca vicepreședinte. 

I.H. - Care vor fi primele inițiative ale dumneavoastră în această nouă funcție?

M.A.- Este prematur să vorbesc acum despre inițiative. Situația de pandemie existentă ne face, deocamdată,  neputincioși în luarea de decizii.Voi sta de vorbă cu ceilalți colegi din conducerea AJF, mai ales cu secretarul general Vasile Rad și așteptăm hotărârile FRF în privința evoluției viitoarelor competiții. 

Până atunci, telefonic, voi sta de vorbă cu antrenorii,jucătorii, conducătorii cluburilor afiliate, primarii comunelor care au echipe înscrise în competiție și-i voi încuraja, îi voi sfătui  să nu cedeze, să aibă grijă de bazele sportive, jucătorii să se pregătească fizic , așa cum pot și să nu pierdem speranța că mașinăria ” fotbal” se va repune cât de curând în funcțiune.

I.H.:-  Nu locuiți în  Arad. Nu constituie acest lucru un impediment în implicarea dumneavoastră, mai concretă, în munca ce vă așteaptă?

M.A.: Nu a fost zi să nu vorbesc la telefon cu afiliații AJF, cu membri conducerii AJF Arad. Am făcut dese vizite la sediul instituției de pe strada Infanteriei ( locația AJF Arad), am ținut o legătură permanentă cu jucătorii din județ.

Fostul președinte al AJF Arad al anilor trecuți, Nicolae Selejan, a locuit în Cermei , dar a reușit să conducă instituția timp de 20 de ani. Deci, dacă vrei , se poate.

În final mai doresc să spun  că ARDE FOTBALUL ÎN MINE  și-mi place să cred că și-n sufletele iubitorilor de fotbal din județ. Abia aștept primul meci oficial . Până atunci să auzim numai de bine. Aveți grijă de dumneavoastră dragi colaboratori!

Ioan Hamza

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine