Stire 23.02.2024 ⋅ 0 comentarii
Municipiului Arad anunță că de luni, 26 februarie 2024, va demara procedura de virare a banilor pentru stimulentul de casare din cadrul Programului Rabla Local.
La momentul actual prin platforma Primăriei Municipiului Arad s-au depus 423 de dosare pentru acordarea stimulentului de casare. Pentru un număr de 242 de dosare eligibile se va efectua plata în zilele următoare. Suma de 3.000 de lei va fi virată de către Primăria Municipilui Arad în contul bancar indicat de solicitant în cererea pentru finanțarea stimulentului de casare.
Stimulentul de casare se acordă doar proprietarilor de autovehicule ale căror dosare au fost declarate eligibile și care:
a) au încheiat și au semnat contracte de finanțare cu Primăria Municipului Arad;
b) au casat autovehiculul prin intermediul colectorilor autorizați și au prezentat dovada casării;
c) au radiat autovehiculul din circulație și din evidența fiscală a PMA.
Se solicită și celorlalte persoane (cu domiciliul pe raza municipiului Arad) care s-au înscris în aplicația pusă la dispoziție de AFM să încarce dosarele pe platforma Primăriei Municipiului Arad în vederea validării acestora. Doar în acest fel vor putea beneficia de prima de casare. Regulamentul referitor la participarea persoanelor fizice în cadrul Programului privind casarea autovehiculelor uzate, poate fi consultat în integralitate pe pagina de internet a instituției www.primariaarad.ro
Programul privind casarea autovehiculelor uzate (Rabla Local), are ca scop eliminarea din circulație a mașinilor uzate, cu grad ridicat de poluare. Programul Rabla Local este finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu în proporție de 80% și de Municipiul Arad de 20%.
Sursa: ARQ