Stire 04.10.2021 ⋅ 0 comentarii
A fost stabilit primul mare câștigător al Loteriei vaccinării. Numărul extras pentru marele premiu de 100.000 de lei este 083577.
Au fost atribuite, de asemenea, 80 de premii în valoare de 10.000. Acestea vor fi acordate numerelor consecutive dintre 083578 și 083657, potrivit Loteriei Române.
La prima extragere s-au înscris peste 500.000 de persoane, vaccinate cu schemă completă. De altfel, înscrierea la Loteria Vaccinării se poate face doar pe baza certificatului verde.
Extragerile vor avea loc săptămânal, până la finalul anului. Atunci va fi extras și premiul cel mare, în valoare de un milion de lei.