Stire 21.07.2020 ⋅ 0 comentarii
- Să fiu sincer am rămas uimit când am văzut că aveți toate străzile asfaltate, canalizare, rețea de apă...
- Cred că prin activitatea mea am demonstrat că se pot realiza obiective importante în Grăniceri și satul Șiclău, atunci când există implicare, o bună strategie de dezvoltare și liniște în cadrul comunității. Vreau în continuare modernizarea totală a infrastructurii, asigurarea utilităților în fiecare colț al comunei, reabilitarea trotuarelor, reabilitarea instituțiilor publice, școli și grădinițe moderne, apă-canalizare la gospodării, străzile asfaltate, cadastratrea gratuită a terenurilor, dar voi pune în contiuare accent și pe sprijinirea activităților culturale, a educației, chestiuni care mi se par foarte importante.
- Aveți o continuă colaborare cu cetățenii comunei?
- Tot ceea ce facem la nivelul administrației este transparent, cu deschidere către cerințele concetățenilor, pentru a continua implementarea unor investiții necesare și utile pentru Grăniceri și Șiclău, de așa manieră încât să avem sustenabilitate și acoperire bugetară.
-Adică finanțări din mai multe părți...
- Să vă exemplific: tot ceea ce înseamnă LUCRĂRI DE ASFALTARE, au fost realizate din bugetul local, adică din banii oamenilor. 16,5 km de asfalt! Cred că suntem printre puținele localități din țară, în mediul rural, cu centură în jurul comunei. Și asta e important să știe fiecare cetățean al comunei. La fel s-a întâmplat și cu căminele culturale, ele au fost reabilitate din bugetul local. Școala din Grăniceri, care arată la fel de bine ca oricare mare colegiu din Arad, am reabilitat-o pe fonduri guvernamentale de la Ministerul Dezvoltării. Cea din Șiclău a fost reabilitată cu bani de la Banca Mondială, prin Inspectoratul Școlar Județean Arad. Întreaga rețea de apă și canalizare finanțată de la bugetul de stat, prin Guvern, dar și cu cofinanțare de la bugetul local. De asemenea, capela din Grăniceri am construit-o din bugetul local cu cofinanțare de la Consiliul Județean Arad. Cea din Șiclău am construit-o integral din fonduri locale. Prin Gal(AFIR), am obținut un cort pentru evenimente iar acum cadastrăm gratuit întreaga comună.
-Un lucru bine făcut!
- Și mai e ceva, am câștigat un proiect european ,,WIFI FOR YOU", prin care 12 spații publice au fost dotate cu wifi gratuit, este vorba despre cinci unități exterioare și șapte interioare, inclusiv școli, cămine culturale, primărie etc.
- Asta e o mare realizare. Ce spun oamenii?
- Oamenii te apreciază dacă ești sincer, onest, cinstit cu ei. Ușa de la Primărie este deschisă oricui dorește și chiar rog cetățenii, ca atunci când au nelămuriri să vină la Primărie, să mă întrebe direct despre ceea ce doresc să afle. Nu există nimic de ascuns, cu toții ne dorim cât mai multe realizări pentru comună. Pentru că aici este ACASĂ pentru noi. Avem stabilitate bugetară, iar printr-o gestionare realistă a sumelor de care dispunem, completate prin accesarea de fonduri europene și naționale, sau de la Consiliul Județean Arad, reușim pas cu pas și implementarea graduală a unor noi proiecte de investiții pentru modernizarea condițiilor de urbanism din comună. De asemenea, atunci când vine vorba de cheltuirea banului public există o singură regulă: respectarea prevederilor legale.
- Acesta este rezultatul unei munci în echipă, a unor consilieri locali care și-au înțeles menirea pe deplin.
- Exact. Gândind astfel, nu putem decât să mergem înainte! După acest mod corect de a privi lucrurile m-am ghidat mereu și astfel, împreună cu echipa din jurul meu, colegii de la Primărie și consilierii locali care mi-au fost aproape, am reușit implementarea în comună unor proiecte de investiții utile urbanizării. Sunt deschis mereu oricărei inițiative sau propuneri utile comunei, în toată activitatea mea dorindu-mi un singur lucru: să las ceva frumos în urma muncii mele, să văd cum comuna prosperă, să văd cum comunitatea locală din Grăniceri și Șiclău dispune de cât mai bune condiții de urbanism.
- Aici, cred, totul stă într-o strategie coerentă de dezvoltare.
- Evident! O strategie bazată pe o structurare corectă a bugetului local, astfel încât să nu facem datorii la Primărie și totodată să realizăm anumite investiții publice necesare. Ca urmare a acestui mod de gândire administrativă, s-a reușit punerea în practică a unor proiecte de modernizare a comunei, putând vorbi de trotuare amenajate, investiții în școli, iluminat public, capele construite, lucrări de pietruire a străzilor, asfaltare, amenajarea de noi locuri de joacă pentru copii, amenajare parc, construcție podețe, curățenie și întreținere domeniu public, cămine culturale reabilitate, școli puse la punct, rețea de apă și canalizare, stație de epurare, dar și susținerea activităților școlare, culturale și sportive.
Pot să vă spun că nu s-a ratat nici o ocazie pentru atragerea unor surse suplimentare bugetului local în vederea realizării de investiții oportune și de real interes pentru comună și comunitatea noastră locală, lucru pe care îl voi urmări spre realizare și pe viitor.
-Aveți o relație bună cu Consiliul Județean Arad...
- Da. Și este firesc așa. Iată că investițiile Consiliului Județean Arad se intersectează de nenumărate ori cu comuna și interesele comunei noastre. A fost asfaltat drumul Grăniceri-Pilu, strada centrală din Grăniceri, de asemenea asfaltată din fonduri județene.
- Una din străzile comunei, prospăt reabilitată, înainte de recepție, s-a dovedit a fi cu mici probleme, în principal din cauza traficului greu din zonă. Ați spus atunci că veți insista ca strada să fie din nou reabilitată și reasfaltată cu covor asfaltic. Ați reușit văd...
- Atunci când nu faci compromisuri poți orice. Da! Întregul tronson de drum a fost din nou reabilitat.
Sorin Ghilea
Sursa: ARQ