Sănătate 12.03.2024 ⋅ 0 comentarii
Perchezițiile au avut loc la Arsat Industrie din Pecica, despre care anchetatorii au informații că ar fi decontat lucrări printr-un proiect cu fonduri europene în valoare de 13 milioane de euro, iar parte din aceste lucrări nu ar fi fost și făcute în realitate.
Nu demult, compania era dată drept exmplu de bune practici în domeniul accesării de fonduri europene la nivel național.
Din primele date, reprezentanții firmei, care câștigase un proiect pentru construirea unei hale de producție cu bani europeni, ar fi întocmit devize fictive pentru a deconta fonduri europene. Cu alte cuvinte, ar fi depus cereri de rambursare nereale.
Procurorii europeni de la Timișoara au ridicat mai multe documente din locațiile în care au făcut percheziții, dar și unități de stocare date. Nimeni nu a fost dus încă la audieri după descinderile de luni, însă anchetă declanșată la sesizarea ADR Vest continuă.
Firma produce dispozitive de manipulat motoare de avioane, pentru industria aeronautică, domeniu în care a accesat fonduri europene pentru achiziționarea de echipamente de ultima generație. De asemenea, compania mai produce repere pentru domeniul aeronautic, naval, trenuri de mare viteză, utilaje terasiere, domeniu medical, automotive, electronic, potrivit opiniatimisoarei.ro.
Sursa: ARQ