Producătorii şi comercianţii de miere, obligaţi prin lege să afişeze vizibil pe etichetă ţara de origine

Național 12.06.2020 0 comentarii

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea pentru modificarea şi completarea Legii apiculturii nr. 383/2013, care prevede că producătorii, procesatorii şi comercianţii sunt obligaţi să afişeze vizibil pe etichetă ţara de origine pentru mierea de albine. 

Potrivit legii, activitatea în apicultură poate fi practicată de orice persoană fizică sau juridică, cu respectarea legislaţiei în vigoare. Statul român, prin ministerele de resort, sprijină activitatea de creştere a albinelor, a creşterii numărului şi producţiei familiilor de albine, a valorificării superioare a resurselor melifere, a produselor apicole, a conservării biodiversităţii şi păstrarea fondului genetic apicol autohton.

Pentru amestecurile de miere provenite din comunitatea europeană şi/sau ţări terţe, producătorii, procesatorii şi comercianţii sunt obligaţi să afişeze vizibil pe etichetă ţara sau ţările de origine, după caz, prevede legea.

Totodată, este interzisă inscripţionarea pe etichetă a sintagmei "Produs Românesc" dacă nu sunt respectate prevederile art. 2 din Legea nr. 168/2017 privind instituirea zilei de 10 octombrie - Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti.

Legea mai stipulează, conform Agerpres, că apicultorii, individuali sau organizaţi în forme asociative, pot beneficia de sprijin financiar pentru înfiinţarea, dezvoltarea şi modernizarea stupinelor prin accesarea măsurilor prevăzute în programele naţionale sau europene destinate acestui sector. Formele asociative pot beneficia de sprijin financiar pentru organizarea de cursuri de formare profesională, organizări de conferinţe, schimburi de experienţe şi activităţi didactice.

Ameliorarea albinelor din România se realizează prin programul naţional de ameliorare cadru în baza căruia organizaţiile şi asociaţiile acreditate de Agenţia Naţională pentru Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu" întocmesc programe proprii de ameliorare, înfiinţează şi menţin evidenţe zootehnice şi genealogice. Programul naţional de ameliorare are la bază ameliorarea rasei autohtone "Apis Mellifera Carpatica", prin îmbunătăţirea performanţelor acestei populaţii, în conformitate cu legislaţia naţională şi cu programul naţional cadru de ameliorare a albinelor, prevede legea.

 

Biotehnologia însămânţărilor artificiale este de competenţa institutelor de cercetare, a institutelor de învăţământ superior de profil, a apicultorilor calificaţi, recunoscuţi conform legislaţiei în vigoare, iar manipulările genetice efectuate cu caracter experimental sunt de competenţa institutelor de cercetare şi de învăţământ superior de profil, iar aplicarea în practică se face sub controlul Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie "Prof. dr. G. K. Constantinescu".

Legea prevede că producerea pentru comercializare a mătcilor ameliorate în rasă curată poate fi realizată doar de stupine de multiplicare şi de elită, autorizate în acest scop, conform legislaţiei în vigoare.

În scopul protecţiei materialului biologic apicol autohton, introducerea de material biologic apicol pe teritoriul României va fi autorizată de Agenţia Naţională pentru Zootehnie "Prof dr. G. K. Constantinescu" şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Pentru realizarea protecţiei materialului biologic apicol autohton, prin programele naţionale de sprijinire şi dezvoltarea apiculturii se vor finanţa proiectele şi măsurile în care se utilizează material genetic apicol autohton.

Medicii veterinari oficiali de la nivelul Direcţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti ... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine