Stire 14.12.2020 ⋅ 0 comentarii
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pe o lună. Află, din materialul următor, cum va fi vremea, în fiecare regiune a țării, în intervalul 14 decembrie 2020 - 11 ianuarie 2021.
Săptămâna 14.12.2020 – 21.12.2020
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, la nivelul întregii țări, cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în zonele montane.
Cu excepția regiunilor sudice, unde cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, regimul pluviometric va fi deficitar, mai ales în regiunile vestice și zonele montane aferente.
Săptămâna 21.12.2020 – 28.12.2020
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această săptămână, la nivelul întregii țări.
Săptămâna 28.12.2020 – 04.01.2021
Temperaturile medii ale aerului se vor situa ușor peste cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.
Săptămâna 04.01.2021 – 11.01.2021
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, la nivelul întregii țări.
Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă se va situa în jurul celui normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări.
Sursa: realitatea.net
Sursa: ARQ