Programul „O zi cu primarul” a început din nou

Local 22.10.2019 0 comentarii

“O zi cu primarul”. Asta şi-au dorit doi tineri din Arad, iar dorinţa li s-a îndeplinit.  Primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ a reluat  luni, 21 octombrie 2019, programul iniţiat în anul 2007 de edilul Gheorghe Falcă. Numeroasele solicitări venite din partea cetăţenilor de reluare a acestui program l-au determinat pe actualul primar să accepte pentru început compania a doi tineri din Arad. Este vorba despre  Voichiţa Elena Vid, inginer de profesie şi Darius Negrila, student al Universităţii “Politehnica” din Timişoara. Cei doi tineri au avut o zi încărcată, la fel ca şi a edilului. După ce s-au cunoscut şi l-au asistat pe acesta la stabilirea agendei zilei, “ziua de muncă” la Primăria Arad a continuat cu şedinţa operativă organizată în fiecare  luni începând cu ora 10, au urmat audienţele programate încă de săptămâna trecută, iar de la ora 15, cei doi tineri au participat la şedinţa extraordinară a Consiliului Local Municipal.  

“A fost o onoare să mă aflu aici şi mă bucur foarte mult că am fost selectată.  Am înţeles că lucrurile se văd complet diferit din exterior şi că procesul administrativ este îngreunat de multe ori de legislaţia în vigoare”, a declarat Voichiţa Elena Vid.

“În principal am vrut să văd ce presupune activitatea de peste zi a primarului municipiului Arad. Am realizat cât de multe lucruri sunt de făcut şi câte probleme apar pe parcurs. Cred că pot folosi această oportunitate pentru a-mi promova ideile şi propunerile pentru comunitatea din care fac parte. Eu azi am venit cu ideea de a expune Primăriei Arad oportunitatea de a candida la titlul de Capitală a Tinerilor la nivel naţional”, a explicat Darius Negrila.

“Când am aflat că avem solicitări, deşi nu reluasem public acest concept, m-am gândit să-i invităm chiar în ziua de luni, pentru că de la ora 10 am avut şedinţa operativă cu toate societăţile subordonate şi cu toate direcţiile, am continuat cu audienţele de la ora 12 şi pentru că era o coincidenţă fericită, de la ora 15 am avut şi şedinţă CLM. Astfel au reuşit să aibe imaginea unei zile de luni, o zi încărcată în special pe parte administrativă. Cu certitudine, în alte zile din săptămână când vom organiza un astfel de concept va fi şi muncă de birou, dar vor fi şi deplasări în teren. Mă bucur că au venit cei doi tineri, că şi-au arătat interesul faţă de administraţia locală şi le mulţumesc”, a declarat primarul Călin Bibarţ.

Programul “O ZI CU PRIMARUL” oferă locuitorilor municipiului Arad ocazia de a cunoaşte administraţia locală dintr-o altă perspectivă, fiind menit să crească transparenţa şi gradul de informare a publicului cu privire la activitatea Primăriei.  Cetăţenii interesaţi să se înscrie în acest program pot face acest lucru la numărul de telefon 0257-281850, int.307, Serviciul de Relaţii cu publicul sau via email la adresa pma@primariaarad.ro.

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine