PROIECT Regulile pentru deschiderea școlilor în 14 septembrie, publicate de Ministerul Sănătății. Care sunt scenariile anti-COVID-19 propuse

Stire 19.08.2020 0 comentarii


Normele sanitare și de protecție propuse de Ministerul Sănătății la deschiderea școlilor, în plină epidemie de coronavirus, au fost publicate marți, 18 august. În afara măsurilor sanitare și de protecție anti-COVID-19, sunt prevăzute și principalele norme de organizare a spațiilor din școli: circuite în interior, inclusiv a grupurilor sanitare, pentru asigurarea distanțării fizice. Este descris,  de asemenea, și modul în care trebuie să se facă dezinfecția și curățenia. Direcţiile de sănătate publică trebuie să informeze până la 7 septembrie inspectoratele şcolare şi comitetele pentru situaţii de urgenţă despre situaţia epidemiologică la nivelul fiecărei localităţi, în funcţie de care vor fi luate măsuri pentru începerea şcolii, potrivit proiectului de Ordin de ministru publicat pe site-ul Ministerului Sănătăţii. Totodată, copiii trebuie să aducă o declarație pe propria răspundere din partea părinților la revenirea la școală.

Actul normativ se referă la aprobarea Normelor privind instituirea de măsuri sanitare şi de protecţie în unităţile de învăţământ în perioada epidemiei de coronavirus. 

Potrivit proiectului, ISJ / ISMB propune spre aprobare CJSU / CMBSU scenariul de funcţionare pentru fiecare unitate de învăţământ în concordanţă cu situaţia epidemiologică la data de 7 septembrie, infrastructura şi resursele existente în fiecare unitate de învăţământ.

Comitetul Judeţean / al Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU / CMBSU) va transmite până la 10 septembrie decizia privind scenariul de funcţionare pentru fiecare unitate de învăţământ pentru începutul anului şcolar 2020-2021.

„Criteriul epidemiologic în baza căruia unităţile de învăţământ vor urma unul dintre cele trei scenarii este rata incidenţei cumulate (numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori). În contextul confirmării unuia sau mai multor cazuri de COVID-19 la nivelul unei unităţi de învăţământ se vor aplica criteriile de suspendare a cursurilor şcolare în unităţile de învăţământ din prezentul document, clasa sau întreaga şcoală putând fi închise pentru 14 zile, cursurile desfăşurându-se online", mai prevede proiectul.

Scenariile pentru unitățile de învătământ, pentru fiecare ciclu școlar, pot fi consultate AICI

Când vor fi suspendate cursurile?

Totodată, la apariţia a 3 cazuri confirmate de îmbolnăvire cu COVID-19 în clase diferite ale aceleiaşi unităţi de învăţământ, se suspendă cursurile şcolare ale unităţii de învăţământ pe o perioada de 14 zile de la data de debut a ultimului caz.

În cazul apariţiei de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19 în rândul cadrelor didactice, acestea au obligaţia de a anunţa conducerea unităţii de învăţământ, care va informa DSPJ.

Proiectul Ordinului de ministru cu regulile sanitare și de protecție din școli în timpul epidemiei de coronavirus este postat pe site-ul Ministerului Sănătății, aflat în Transparență decizională, de marți, 18 august, până pe 28 septembrie, și poate fi consultat AICI.

DSPJ va efectua ancheta epidemiologică şi va analiza situaţia în unitatea de învăţământ împreună cu directorul unităţii.

Care sunt cele 4 scenarii posibile în funcție de evoluția numărului de cazuri de coronavirus raportate în rândul elevilor și cadrelor didactice

1. Scenariul 1: în cazul în care cadrul didactic a predat numai la o singură clasă şi nu a venit în contact cu alte cadre didactice din şcoală, se vor suspenda cursurile de la clasa respectivă;

2. Scenariul 2: în cazul în care cadrul didactic a predat numai la o singură clasă şi a venit în contact cu alte cadre didactice din şcoală (cadrele didactice dintr-unul dintre schimburi, în şcolile cu mai multe schimburi de predare), se vor suspenda cursurile de la clasa respectivă şi vor fi izolate la domiciliu cadrele didactice cu care acesta a venit în contact;

3. Scenariul 3: în cazul în care cadrul didactic a predat la mai multe clase şi nu a venit în contact cu alte cadre didactice din şcoală sau numărul cadrelor didactice a fost mic (cadrele didactice dintr-unul dintre schimburi, în şcolile cu mai multe schimburi de predare), se vor suspenda cursurile la clasele cu care acesta a venit în contact şi, în funcţie de caz, vor fi izolate la domiciliu cadrele didactice cu care acesta a venit în contact;

4. Scenariul 4: în cazul în care cadrul didactic a predat la mai multe clase şi a venit în contact cu multe cadre didactice din şcoală (cadrele didactice din toate schimburile, în şcolile cu mai multe schimburi de predare) se vor suspenda cursurile întregii unităţi de învăţământ.

Direcţiile de sănătate publică trebuie să informeze unitatea de învăţământ şi cabinetul medical şcolar despre fiecare caz confirmat pozitiv la elevi sau adulţi. În cazul apariţiei unui caz/mai multor cazuri de COVID-19 într-o unitate de învăţământ, situaţia va fi analizată de Direcția de Sănătate Publică Județeană împreună cu directorul unităţii de învăţământ.

Ce trebuie să asigure școlile începând cu 14 septembrie

Fiecare unitate de învăţământ va identifica spaţiile de care dispune şi care pot fi folosite în procesul de învăţământ, precum şi un spaţiu pentru izolarea temporară a cazurilor suspecte. Împreună cu autorităţile administraţiei publice locale, pot fi identificate, la nevoie, spaţii suplimentare, necesare desfăşurării procesului educativ.

Totodată, în sălile de clasă va trebui să se asigure distanţarea fizică de un metru între elevi sau dotarea băncilor cu separator în situaţia în care nu se poate acest lucru, cu stabilirea circuitelor funcţionale, organizarea spaţiilor de recreere, evaluarea necesarului de resurse umane; sunt necesare materiale de curăţenie, igienă şi dezinfecţie, un stoc de rezervă de materiale de protecţie pentru elevi şi personal, la care se adaugă instruirea personalului.

Vor trebui evitate experimentele practice care necesită mişcare şi/sau interacţiune strânsă între elevi, iar elevii nu se vor muta din clasa de bază în laboratoare.

Curățenia și dezinfecția din școli. Planul propus de Ministerul Sănătății

Curățenia și dezinfecția spațiilor și a echipamentelor reprezintă componente esențiale în lupta împotriva răspândirii virusului. „Fiecare unitate de învățământ are obligația de a adopta și implementa normele din prezentul document, cu sprijinul Autorităților publice locale. Acolo unde procesul de învățare se desfășoară în schimburi, este necesară o pauză de minimum 1 oră între schimburi, pentru realizarea curățeniei, dezinfecției și aerisirii spațiilor”, se atrage atenția în draftul Normelor privind instituirea de măsuri sanitare și de protecție în unitățile de învățământ în perioada pandemiei COVID-19.

Potrivit „Modelului plan cadru de curățenie și dezinfecție pentru unități de învățământ”, în școli principalele operațiuni de curățenie și dezinfecție sunt măturarea pardoselii, evacuarea deșeurilor, ștergerea băncilor, în interior și exterior, și a altor suprafețe, spălarea pardoselilor. „La finalul procesului de igienizare a sălii se verifică disponibilitatea/se aprovizionează după caz recipientele cu antiseptic pe bază de alcool pentru mâini)”, se indică în planul cadru. După operațiunile du curățenie și dezinfecție urmează o „aerisire cu geamuri larg deschise, după care se lasă geamurile rabatate”. Descrierea, pas cu pas, a operațiunilor de curățenie și dezinfecție ce trebuie făcute în școli, în timpul epidemiei de coronavirus este făcută în Anexa 2 și poate fi urmărită AICI.

Citeste continuarea pe realitatea.net


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine