PROIECTUL DE LEGE privind măsuri pentru prevenirea şi combaterea COVID-19, adoptat de Guvern. Ce se întâmplă după 15 mai

Stire 11.05.2020 0 comentarii

Guvernul a adoptat luni PROIECT DE LEGE privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a anunţat şeful Cancelariei Guvernului, Ionel Dancă. Proiectul de lege prevede masuri din domeniile economic, medical sau al transporturilor.

                                    

Restaurantele şi mall-urile rămân închise şi după 15 mai. Vor fi deschise doar magazinele care au acces din afara centrelor comerciale. 

Începând din data de 15 mai, se va permite organizarea activităților de comercializare a alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu presupun rămânerea clienților în spațiile destinate acestui scop, așa cum sunt cele de tip drive in, room service sau livrare la clienți.

De asemenea, "se pot suspenda activitățile de comercializare cu amănuntul și serviciile în centrele comerciale, cu câteva excepții: vânzarea produselor electronice și eletcrocasnice, dacă operatorii economici asigură livrarea acestora la domiciliu".

"Pe durata stării de alertă de instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă", a anunțat Ionel Dancă, șeful Cancelariei Guvernului.

Premierul Ludovic Orban a anunţat, luni, la începutul şedinţei de Guvern că în cadrul acesteia va fi discutat proiectul de lege privind măsurile care vor fi luate după data de 15 mai în cadrul stării de alertă. Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a precizat că în acest proiect sunt trecute măsurile care au fost prezentate populaţiei la sfârşitul săptămânii trecute. De asemenea, premierul a atenţionat că Avocatul Poporului a sesizat CCR şi privind reglementările care afectează starea de alertă.

Sursa: romaniatv.net

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine