Proiectul de restaurare a cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia ar putea începe în toamnă

Național 10.08.2020 0 comentarii

Prima parte a proiectului de restaurare a cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia, care se referă la fortificaţiile monumentului istoric, ar putea începe în toamna acestui an prin elaborarea proiectului tehnic şi cercetarea în teren, şantierul efectiv fiind prevăzut pentru vara anului viitor, au arătat vineri specialiştii prezenţi în situl arheologic cu prilejul unei vizite a ministrului Culturii, informeazăAgerpres.

Prima parte a proiectului beneficiază de o finanţare de 3 milioane de euro, din care 2 milioane de euro reprezintă fonduri nerambursabile obţinute prin Programul RO-Cultura al Ministerului Culturii, diferenţa fiind acoperită de Consiliului Judeţean Hunedoara, ca administrator al monumentului.

Restaurarea fortificaţiilor de la Sarmizegetusa Regia face parte dintr-un proiect mai amplu pe care Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) l-a realizat în faza de studiu de fezabilitate la solicitarea CJ Hunedoara, în perioada 2017-2018 şi care tratează toate monumentele sitului.

El va începe în toamna aceasta prin partea de elaborare a proiectului tehnic şi cercetare în teren, în măsura în care vremea va mai permite lucrul acesta.

"În primăvară va continua cercetarea, iar în vara viitoare vom vedea un şantier de restaurare activ la Sarmizegetusa Regia. E un lucru extrem de important pentru că în ultimii 40 de ani nu au existat intervenţii majore de restaurare. Au fost, tot timpul, lucrări de întreţinere, pe care şantierul arheologic le-a realizat cu forţele proprii, dar lucrări de restaurare, nu", ... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine