Protest în fața Tribunalului, pentru cauza polițistului condamnat pentru fapte de corupție

Local 12.05.2021 0 comentarii

De la prima oră, o mână de oameni s-au adunat în fața Tribunalului Arad pentru a-l susține pe polițistul din Curtici, Ovidiu Costea, care susține că a fost condamnat pe nedrept pentru fapte de corupție. Este vorba despre o asociație care a solicitat autorizație pentru a organiza un protest chiar astăzi, ziua în care instanța va decide dacă singurul martor din dosar va fi cercetat sau nu pentru mărturie mincinoasă. 

Așadar, polițistul susține că este nevinovat, iar martorul din dosar ar fi recunoscut că a mințit, urmând ca Judecătoria Arad să hotărască dacă persoana în cauză va fi cercetată pentru mărturie mincinoasă, caz în care polițistul din Curtici este hotărât să ceară rejudecarea dosarului. 

Amintim că în anul 2016, polițistul de la Poliția Orașului Curtici a fost condamnat cu suspendare, pentru fapte de corupție, însă el susține că este nevinovat. Dosarul a fost instrumentat de DGA Arad care a susținut că polițistul ar fi cerut mită și în cele din urmă a fost condamnat pentru trafic de influență, la trei ani de închisoare cu suspendare. 

Sursa: ARQ


fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine