Național 09.06.2020 ⋅ 0 comentarii
Astăzi, 9 iunie, în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Arad, a avut loc ceremonia de decernare a Diplomei de excelenţă şi a Plachetei Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad, Preasfinţitului Dr. Habilit. Emilian Crişanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Aradului.
În semn de apreciere pentru contribuţia adusă la dezvoltarea culturii teologice-istorice în învăţământul universitar românesc
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului: ”Ne aflăm astăzi într-o perioadă luminoasă pentru Biserica noastră, a treia zi de Rusalii, și ne bucurăm că suntem împreună, cei care reprezentăm Biserica și Școala, putem spune la cel mai înalt nivel, cu atât mai mult cu cât în acest nivel ne este în prețuirea tuturor Preasfințitul Episcop Vicar Emilian. Îi mulțumim și îl felicităm din partea Bisericii pentru modul în care consolidează munca noastră împreună, pentru împlinirea însărcinării din partea Bisericii, ilustrată și în școală, mai ales că face parte din corpul profesoral a patru universități din țară, ca personalitate consacrată în lumea Altarului și a catedrei. Un moment ca acesta este o dovadă în plus a tot ceea ce putem face împreună, Biserica și Școala”.
În prezența Înaltpreasfințitului Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, Rectorului Universităţii „Aurel Vlaicu”, Preşedintelui Senatului, Prorectorilor Facultății de Teologie, Părinților Consilieri, Profesori și slujitori, dar și a autorităților locale, Părintele decan Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja a adresat un cuvânt de felicitare Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, evidenţiind totodată bogata activitate a istoricului şi teologului omagiat. Activitate care a contribuit la dezvoltarea culturii teologice-istorice în învăţământul universitar românesc și care astăzi a fost recunoscută prin acordarea Plachetei Universităţii „Aurel Vlaicu” şi Diplomei de Excelenţă.
Format în istoricul centru monahal și cultural al Moldovei, Mănăstirea Neamț, hirotonit arhiereu de Preafericitul Părinte Patriah Daniel și îndrumat în devenirea teologică de Academicianul Emilian Popescu, cu studii în țară și în străinătate, lucrări publicate în limba română şi franceză şi zeci de studii ştiinţifice, publicate de asemenea în ţară şi străinătate, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul ”a împletit ani la rând, cu abnegaţie şi dăruire, lucrarea pastorală cu cea academică, catedrala cu catedra, concretul vieţii Bisericii cu concreteţea cercetării şi culturii teologice”, fapt care a făcut ca festivitatea de astăzi să fie una cât se poate de firească.
”Gestul Universităţii este onorant pentru cel omagiat, iar Universitatea prin acest gest se onorează, implicit, pe sine. Teologia, deşi rod al contemplaţiei şi experienţei cu Dumnezeu, rămâne în Universitate, în orizontul dialogului cu celelalte ştiinţe, forma creată prin care, în istorie, se transmit cele necreate şi veşnice, iar Preasfinţitul Episcop Emilian se arată a fi unul dintre exponenţii de seamă ai Teologiei actuale în Universitate!”, a spus Decanul Facultății de Teologie.
Motivațiile demersului, expuse de Domnul Profesor Dr. Ioan Radu, Preşedintele Senatului Universității ”Aurel Vlaicu”
”Mărturisesc că este o onoare să fiu martor al acestui eveniment care reprezintă un prilej de recunoaștere a excelenței în domeniul Teologiei și implicit rolul pe care Teologia îl are în Universitatea noastră ca știință formativă și de cercetare. Motivațiile unui asemenea demers sunt multiple, însă voi enumera trei dintre acestea:
Cel omogiat reprezintă un reper spiritual și de conduită formativ-teologică la nivel national;
Cel omagiat reprezintă o personalitate cu operă știintifică, frumos conturată, cu contribuții în țară și în străinătate, cu lucrări de specialitate și mai ales cu deschidere substanțială la cercetarea istoriei Bisericii;
Cel omagiat reprezintă o personalitate care va dinamiza studiile și cercetarea teologic-istorică în cadrul Școlii Doctorale prin punerea în lumină a documentelor istorice ale Aradului și a altor zone ale României.
Toate cele trei motive, regăsite în personalitatea Preasfințitului Emilian, au dus la conferirea Plachetei Universităţii „Aurel Vlaicu” şi Diplomei de Excelenţă în semn de apreciere pentru contribuţia adusă la dezvoltarea culturii teologice-istorice în învăţământul universitar românesc”, a spus Preşedintele Senatului Universității ”Aurel Vlaicu”.
Lucrarea permanentă în comuniune și conlucrare sfințitoare și edificatoare după modelul de viață al Sfintei Treimi
În cu... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății