PS Emilian Crișanul: ”Orice om poate fi un trimis al lui Hristos, pentru că Dumnezeu lucrează prin oameni”

Național 10.05.2020 0 comentarii

La capătul unui Post al Paștelui pe care cu siguranță îl vom purta în amintire prin felul în care fiecare dintre noi am făcut sau nu față încercărilor provocate de pandemie, în urmă cu patru săptămâni, cântam separat dar împreună: HRISTOS A ÎNVIAT! 

A înviat, iar lumina, viața și speranța aduse de Învierea Domnului au pus și începutul vindecării noastre. În Duminica imediat următoare, cea îndeobște cunoscută ca fiind a Sfântului Apostol Toma, ne-am rugat lui Dumnezeu ”să ne vindece de puținătatea credinței, de boală, de lipsa dragostei, de rătăciri, de ignoranță, de lăcomie, de clevetire și de alte manifestări ale noastre care ne despart de El și de oameni”. Tot separat dar cu toții împreună, în cea de a treia Duminică am învățat despre vindecarea lumii de teamă și exemplul Sfintelor Femei Mironosițe, cu nădejdea primirii unui semn al ”prăvălirii pietrei” din fața Sfintelor Altare și cimitire. Iar, ieri... un prim semn a venit. 

Despre vindecarea acestei noi zile (Duminica a patra după Paști), cea a Slăbănogului de la Vitezda, ne-a vorbit Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului.

Cuvântul Ierarhului

Vindecarea Slăbănogului – apel la Omul lui Dumnezeu

Sfânta Evanghelie care se citește la Sfânta Liturghie din Duminica Slăbănogului prezintă minunea vindecării slăbănogului de la Vitezda, care este relatată doar de Sf. Evanghelist Ioan (5, 1-15).

Domnul Iisus Hristos a vindecat mulți oameni care sufereau de diferite boli și neputințe.

Vindecarea slăbănogului s-a săvârșit pe fondul voinței celui aflat în suferință: „Iisus l-a întrebat: Voiești să te faci sănătos?”. Prin întrebarea pusă, Hristos a făcut un prim pas spre el. Infirmul simțind disponibilitatea lui Hristos, nu a ezitat să-și spună necazul: „Doamne, nu am om, ca să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până vin eu, altul se coboară înaintea mea”. 

Aștepta omul și iată Omul lângă el. Iată, Mântuitorul lumii îi vorbește, iată pe Fiul Omului. 

Aștepta de 38 de ani cu nădejde….

Iisus Hristos este Omul pe care omenirea slăbănogită L-a așteptat. Omul acesta a trecut prin pătimiri, cruce, moarte și înviere pentru a rămâne în interiorul ființei umane spre a restaura, vindeca și învia. 

Este interesant faptul că paraliticul nu-și deplângea suferința atât de mult, pe cât durerea sufletească a singurătății. 

Dar de ce era singur? Pentru că era păcătos. Păcatul ne înstrăinează de Dumnezeu. Singurătatea este expresia păcatului.

Mântuitorul Iisus Hristos poate alunga singurătatea. În și cu Hristos, omul nu mai este singur, nu mai este slăbănog. Domnul Hristos ne poate învia și pe noi ori de câte ori murim sau suntem singuri, numai noi să vrem.

Orice om poate f... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine