Stire 25.09.2024 ⋅ 0 comentarii
Modernizarea drumurilor din nordul județului cuprinde și tronsonul Șepreuș-Cermei. Acesta are o lungime de 7 kilometri, valoarea totală a lucrărilor fiind de 16,8 milioane de lei, la care se adaugă TVA.
„Unul dintre cele mai importante tronsoane, care face parte din rețeaua de drumuri din nordul județului, este Șepreuș-Cermei. Practic, legăm Șepreușul de Cermei, așa cum am legat Sintea Mare de Șepreuș, modernizând drumul din fondurile Consiliului Județean. Practic, prin finalizarea acestui drumul, comuna Șepreuș are deschidere atât spre Chișineu-Criș și spre drumul expres Arad-Oradea, cât și spre nord-estul județului, facilitând astfel mobilitatea forței de muncă dinspre est spre vest și invers. Modernizarea drumului reprezintă o oportunitate pentru dezvoltarea zonei”, a declarat Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.
Cele cinci tronsoane de drum din nordul județului Arad sunt împărțite după cum urmează:
1. Șicula-Gurba-Cermei, 14,4 km (DJ 709);
2. Cermei-limită județ Bihor, 15,9 km (DJ 709);
3. Mișca-Apateu-Berechiu, 20 km (DJ794, DN 79);
4. Cermei-Beliu, 10 km (DJ 793);
5. Șepreuș – Cermei, 6,9 km (DJ 793).
Contractul dintre Consiliul Județean Arad și Agenția de Dezvoltare Regională a fost semnat în 30 aprilie 2024, iar valoarea totală estimativă a modernizării celor cinci tronsoane este de 70 milioane de euro.
Aradul este primul județ care a reușit să acceseze finanțarea prin acest nou program de infrastructură.
Sursa: ARQ