Stire 19.06.2020 ⋅ 0 comentarii
Compania Facebook a anunţat joi că e eliminat postări şi reclame ale echipei de campanie a preşedintelui american Donald Trump pentru încălcarea politicii reţelei de socializare împotriva urii organizate, relatează Reuters.
În materialele publicitare se vede un triunghi roşu inversat, un simbol folosit de nazişti pentru a-i identifica pe prizonierii politici, cu un text prin care utilizatorii de Facebook sunt îndemnaţi să semneze o petiţie împotriva Antifa, o mişcarea antifascistă.
Trump şi procurorul general William Barr au arătat în mod repetat cu degetul spre Antifa ca un instigator major al recentelor revolte din timpul protestelor naţionale împotriva rasismului, fără a aduce multe dovezi.
"Politica noastră interzice folosirea unui simbol interzis al urii de grup pentru a identifica prizonieri politici fără contextul care condamnă şi discută simbolul", a declarat un purtător de cuvânt al Facebook.
Simbolul s-a regăsit în reclame de Facebook de pe pagini aparţinând lui Trump şi vicepreşedintelui Mike Pence, precum şi în reclame şi în postări organice pe pagina 'Echipa Trump' ('Team Trump').
"Indiferent dacă este sau nu conştientă de istorie şi semnificaţie, faptul că echipa lui Trump foloseşte un simbol - unul care este practic identic cu cel utilizat de regimul nazist pentru a-i clasifica pe prizonierii politici din lagărele de concentrare - pentru a-i ataca pe oponenţii acestuia este ofensator şi profund tulburător", a precizat într-un comunicat directorul Ligii Anti-Defăimare, Jonathan Greenblatt.
"Triunghiul roşu inversat este un simbol folosit de Antifa, aşa că a fost inclus într-o reclamă despre Antifa", a precizat într-un email Tim Murtaugh, un purtător de cuvânt al echipei de campanie a lui Trump.
"Menţionăm că Facebook are în continuare un emoticon cu triunghi roşu inversat care poate fi folosit şi care arată exact la fel, aşa că este ciudat că au luat ca ţintă doar această reclamă. Imaginea lipseşte de asemenea din baza de date a Ligii Anti-Defăimare cu simboluri ale urii", a adăugat el.
Un purtător de cuvânt al Ligii Anti-Defăimare a spus că baza date a organizaţiei nu este una a simbolurilor naziste istorice, ci a simbolurilor "folosite în mod obişnuit de extremişti şi naţionaliştii albi moderni din SUA".
El a mai spus că au existat membri ai Antifa care au folosit triunghiul roşu, dar că nu este un simbol obişnuit utilizat de grup.
Sursa: www.agerpres.ro
Sursa: ARQ