Recomandările OMS pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă

Național 24.11.2020 0 comentarii

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă să evităm petrecerile mari în familie de sărbători, informează AFP, potrivit Agerpres. În Canada, unde sărbătoarea Thanksgiving Day a avut loc deja, se înregistrează o creștre a numărului de cazuri de coronavirus.

„Este incredibil de dificil pentru că, în special în perioada sărbătorilor, vrem foarte tare să fim cu familia noastră. Însă în unele cazuri, a nu avea o mare reuniune de familie este opţiunea cea mai sigură”, a subliniat Maria Van Kerkhove, însărcinată cu gestionarea pandemiei în cadrul OMS.

Cercetătoarea americană nu s-a referit doar la Crăciun, ci şi la Thanksgiving Day (Ziua Recunoştinţei), prin excelenţă sărbătoare de familie în SUA, care va fi sărbătorită joi. Specialiştii atenţionează în legătură cu un nou vârf de contaminări în această ţară, deja printre cele mai afectate de COVID-19, cu aproape 260.000 de morţi.

Potrivit Mariei Van Kerkhove, o celebrare online ar putea fi o soluţie.

„Chiar dacă nu puteţi sărbători împreună anul acesta, puteţi găsi mijloace de a sărbători când aceasta (pandemia) se va sfârşi”, a recomandat ea.

„Așa facem în familia mea şi vom sărbători pe cinste atunci când (pandemia... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine