Stire 28.07.2022 ⋅ 0 comentarii
În ședința de azi a Consiliului Județean Arad, consilierii județeni au aprobat solicitările venite din partea Primăriilor Felnac și Ghioroc, de mutarea a unor fonduri de la un obiectiv de investiții la altul.
Astfel, Primăria Felnac a solicitat relocarea a 100.000 de lei de la Modernizare drumului comunal Felnac – Mailat către modernizarea de trotuare în comună. De asemenea, la Ghioroc, 200.000 de lei, destinați modernizării unor străzi în comună, au fost redirecționați către un obiectiv nou: Înființare grădiniță cu program prelungit și afterschool în comuna Ghioroc.
„Investițiile locale trebuie ajustate în funcție de cerințele comunităților locale și de strategia aparatului administrativ. Consiliul Județean este un partener al administrațiilor din județ și întotdeauna am oferit sprijin financiar pentru proiectele comunităților. Respectând acest principiu, în ședința de astăzi am răspuns solicitărilor administrațiilor din Felnac și Ghioroc, de relocare a unor sume de la un obiectiv de investiții înspre altul, fondurile provenind din cota de 6% din impozitul pe venit, aflat la dispoziția Consiliului Județean pe acest an”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Biroul de presă
28.07.2022