Stire 22.07.2020 ⋅ 0 comentarii
Începând de vineri, 17 iulie, România are prima infrastructură de colectare separată sub forma unor animale marine gigant, care reprezintă cele mai cunoscute specii protejate din apele din România. Acestea sunt amplasate pe 3 dintre cele mai importante plaje din stațiunile turistice de pe litoralul românesc: Plaja Reyna din Constanța, Plaja Nomad din Năvădori și Plaja Eminescu din Mangalia.
Infrastructura este lansată în cadrul programului „Acţionăm pentru Ape – A.P.A”, iniţiat de Asociaţia Act for Tomorrow împreună cu Kaufland România. Programul este realizat cu sprijinul Administraţiei Apele Române Dobrogea-Litoral. Ediția din 2020 a programului APA își propune ca, sub umbrela „Stop plasticului din ape”, să mobilizeze comunitățile pentru a se implica în prevenirea și combaterea poluării cu plastic a apelor din România și să aducă acest subiect pe agenda publică.
Cele 4 sisteme gigant reprezentând doi delfini, un sturion și o broască țestoasă au rolul de a trage un semnal de alarmă asupra impactului pe care deșeurile îl au asupra animalelor acvatice.
În infrastructura special amenajată se vor colecta doar deșeuri reciclabile din materiale de plastic și metal, cum ar fi recipiente de băuturi răcoritoare din PET sau doze de aluminiu. Ulterior acestea vor fi preluate și trimise către stații de sortare, urmând a fi reciclate și transformate în noi produse.
Prin programul „Acționăm pentru Ape” turiștii sunt îndemnaţi şi responsabilizaţi să nu mai arunce deșeurile pe plajă, ci să aleagă să colecteze separat în spațiile special amenajate. Acest tip de abordare crește rata colectării, oferind o experiență plăcută atât copiilor, cât și adulților, aceștia dobândind informații de bază despre protecția mediului, într-un cadru plăcut, la malul mării.
Cei interesați de speciile pe cale de dispariție reprezentate prin obiectele-gigant pot afla informații despre acestea precum şi impactul asupra mediului al deșeurilor aruncate necorespunzător, atât pe uscat, cât şi în apă. De asemenea, sunt recomandate o serie de acțiuni concrete pe care le pot întreprinde pentru a păstra plajele și apele curate, prin panourile informative prezente lângă fiecare infrastructură în parte.
„Marea Neagră este una dintre cele mai importante resursele naturale ale Europei și, în același timp, a doua cea mai poluată mare. Este de datoria noastră, din poziția de companie europeană și românească, să o protejăm. Prin strategia ReSet Plastic ne-am asumat la nivel internațional să facem tot ce putem pentru a reduce cantitatea de plastic, inclusiv prin acțiuni de colectare și reciclare, așa cum este programul APA.” (Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România)”
„Odată cu lansarea programului APA, alături de Kaufland România, ne-am propus ca prin abordări creative și inovatoare pentru România să încurajăm oamenii să își schimbe comportamentul și atitudinea față de deșeuri și să aleagă să nu mai arunce deșeurile pe plaje sau în ape, ci să le colecteze selectiv. Pe majoritatea plajelor din România lipsesc atât infrastucura de colectare selectivă, dar mai ales campaniile de informare și conștintizare adresate turiștilor. Suntem convinși că prin această nouă abordare propusă vom avea un impact real asupra tuturor oamenilor, indiferent de vârsta lor și că aceștia se vor gândi de două ori înainte să arunce un deșeu pe jos. ” (Andrei Coșuleanu, Președinte Act For Tomorrow)
Complementar acestei acțiuni, în perioada sezonului estival (iulie-septembrie), Asociația Act for Tomorrow și Kaufland România vor derula o campanie de conștientizare prin care, cu sprijinul voluntarilor, vor informa turiștii referitor la impactul pe care poluarea cu deșeuri a apelor îl poate avea asupra speciilor aflate pe cale de dispariție. De asemenea, cei care aleg să colecteze separat vor fi recompensați cu premii prietenoase cu mediul, precum baterii externe cu încărcare solară, paie reutilizabile şi alte surprize. Obiectivul strategic al acestor acțiuni este de a contribui la crearea de plaje cu zero deșeuri, în care turiștii să înțeleagă faptul că grija pentru mediu trebuie să fie o prioritate pentru noi toți, chiar și în vacanță.
Campania se desfășoară la Marea Neagră, aceasta fiind a doua cea mai poluată mare din Europa. După partea de vest a Mării Mediterane, Marea Neagră conține cea mai mare densitate de gunoaie produse de om și ajunse în mediul marin din UE. Plasticul constituie 90% din deșeurile produse de oameni și descoperite în mediul marin. 85% dintre acestea sunt sticlele de plastic (PET) și pungi de unică folosință, aceste două categorii de obiecte reprezentând doi dintre principalii poluanți marini. De asemenea, un studiu care a vizat apele din Marea Neagră în zonele de vărsare a descoperit o medie de 9 particule de microplastic/m3 cub.
Campania „Acţionăm pentru Ape – A.P.A.” se află la cea de-a doua ediţie, în cadrul primei ediţii fiind organizate în perioada septembrie - noiembrie 2019, 7 evenimente de curăţare a plajelor de la Marea Neagră şi Dunăre. La aceste evenimente au participat 630 voluntari şi au fost colectate 9,1 tone de deşeuri.
Containere sub forma unor animale marine gigant au fost amplasate de organizații de mediu, pe cele mai mari plaje din lume, precum Acapulco (Mexic), Bali (Indonezia), dar și în alte state precum SUA, India sau Italia.
-
Programul ecologic A.P.A. face parte din REset Plastic – Strategia internațională integrată anti-plastic a Grupului Schwarz, care include și Kaufland România.
Grupul Schwarz, din care face parte și compania Kaufland România, se numără printre cele mai mari societăți comerciale internaționale, își cunoaște și își asumă responsabilitatea față de mediu la nivel global. Prin REset Plastic, a elaborat o strategie internațională integrată, care cuprinde cinci domenii de acțiune: reducerea cantității de plastic din ambalaje, regândirea designului acestora, reciclarea și eliminarea completă a plasticului, precum și inovare și educare în acest domeniu. Astfel, viziunea „Mai puțin plastic – circuite închise” devine realitate. Pentru mai multe informații despre REset Plastic vizitați kaufland.ro/resetplastic.
Contacte pentru detalii suplimentare:
Andreea Petruț, Coordonator Comunicare și Relații Act for Tomorrow, andreea.petrut@actfortomorrow.ro, 0745022448
Andrei Coșuleanu, Președinte Act for Tomorrow, andrei@actfortomorrow.ro, 0752247585
Sursa: Comunicare Act for Tomorrow