Național 28.10.2020 ⋅ 0 comentarii
Ministerul Educației și Cercetării vrea să implementeze o hartă a școlilor dezavantajate din România, cu scopul precis de a ști unde e nevoie să aloce mai multe resurse pentru educație.
”Harta şcolilor dezavantajate din România” va avea un rol important în procesul de stabilire a modului şi a priorităţilor de alocare a resurselor şi a proiectelor din viitoarea programare financiară 2021-2027, scrie Agerpres. În plus, va putea ghida intervenţii strategice, realizate de Guvern, menite să reducă clivajele din educaţie.
Potrivit unui comunicat de presă al ministerului, pentru realizarea acestui obiectiv, ministrul Monica Anisie a invitat o serie de organizaţii cu activităţi şi rezultate relevante în ceea ce priveşte asigurarea echităţii în educaţie să se alăture demersului.
Harta ar urma să identifice problemele specifice ale școlilor, de la lipsa toaletelor și până la calitatea actului educational.
"Avem convingerea că într-un astfel de parteneriat vom reuşi să realizăm această hartă a şcolilor dezavantajate din România, cu ajutorul căreia să putem interveni punctual şi adapta intervenţiile de la nivel central, judeţean şi local, în beneficiul fiecărui elev din România", subliniază ministrul Anisie în invitaţia transmisă organizaţiilor şi instituţiilor.
De altfel, între acestea şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării există "o colaborare de lungă durată", concretizată în diverse parteneriate şi proiecte care au scopul de asigurare a echităţii în educaţie.
"Cu ajutorul unor parteneri din mediul asociativ, instituţional şi universitar care pot sprijini acest proces cu expertiza şi resursele necesare, vom realiza o hartă a şcolilor dezavantajate ... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății