Romsilva a înființat până în prezent peste o mie de depozite de lemn pentru a facilita vânzarea lemnului fasonat

Stire 30.06.2022 0 comentarii


Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a înființat până în prezent 1.033 de depozite pentru masa lemnoasă recoltată din pădurile administrate, pentru a facilita vânzarea lemnului fasonat către populație și pentru industria prelucrătoare. Din acestea, 284 sunt permanente și 749 temporare.

În primele cinci luni ale acestui an, au fost vânduți direct către populație, ca lemn pentru foc, 689.243 metri cubi de lemn, cu 253.800 metri cubi mai mult decât în perioada similară a anului trecut, din cei 1,32 milioane metri cubi lemn fasonat, exploatați în regie proprie sau prin contracte de prestări servicii.

Anual, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva pune pe piață circa 9,5 milioane de metri cubi, iar ponderea lemnului fasonat va crește în acest an pentru ca, de la începutul anului viitor, 50% din volumul total de masă lemnoasă pusă pe piață din pădurile proprietatea publică a statului să fie lemn fasonat, exploatat prin forțe proprii sau prin contracte de prestări servicii cu firme atestate.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile țării, și asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naționale și naționale, precum și 12 herghelii de stat.

Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% dețin certificarea managementului forestier în standard internațional.


 

fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine