Stire 09.02.2020 ⋅ 0 comentarii
”Ușile pocăinței, deschide-mi mie, Dătătorule de viață, că mânecă duhul meu la Biserica Ta cea sfântă, purtând locaș al trupului, cu totul întinat. Ci, ca un îndurat, curățește-l cu mila milostivirii Tale” - este cântarea care, din zorii acestei zile, ne-a așezat sufletele în fața ușilor pocăinței ce ni se deschid odată cu începerea Perioadei Triodului. Perioadă care ne întinde o nouă mâna de ajutor, o nouă șansă de a schimba ceva la noi, în noi, pentru ca la finalul ei să ne regăsim, fiecare în parte și toți împreună, împăcați cu noi înșine, cu semenii și cu Dumnezeu în Lumina Învierii.
În Duminica a 33-a după Rusalii, în biserica ”Pogorârea Duhului Sfânt” și în fața acelorași uși ale pocăinței s-au așezat astăzi și credincioșii Parohiei Covăsânț, care au avut bucuria ca acest bun început să îl pună împreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului.
În straie de sărbătoare, trupești și sufletești, după întâmpinarea ierarhului, tinerii de toate vârstele s-au părtășit de împreuna-rugăciune a Liturghiei Arhierești, pentru ca mai apoi, din cuvântul Evangheliei și al Preasfinției Sale, să încerce a înțelege importanța rugăciunii smerite pusă în prim-planul acestei prime dintre cele patru duminici pregătitoare pentru perioada Postului Mare.
”Nu mergem la biserică ca să ne lăudăm, ca să judecăm, ca să ne comparăm cu ceilalți oameni! Mergem la biserică pentru a ne ruga, a ne îndrepta, pentru a fi în comuniune intensă de iubire cu Dumnezeu și semenii”, a subliniat în mod deosebit Preasfințitul Părinte.
Cuvântul Ierarhului
”Adeseori ne întrebăm ”cum să ne rugăm?”, dorind ca prin rugăciune să fim ascultați de Dumnezeu.
Sfântul Ioan Scărarul spune că „rugăciunea este, după însușirea ei, însoțirea și unirea omului și a lui Dumnezeu, iar după lucrare, susținătoarea lumii”.
Pe lângă Sfânta Scriptură și scrierile Sfinților Părinți, răspunsul la această întrebare îl aflăm astăzi, din nou, de la Evanghelia Duminicii Vameșului și a Fariseului (Luca 18, 10-14).
Începem în Biserica noastră perioada numită a Triodului, fiind un timp de rugăciune mai intensă, de aprofundare a Sfintei Scripturi, o perioadă de pocăință, spovedanie, împărtășire mai deasă și de săvârșire a milosteniei.
Sunt patru duminici pregătitoare pentru perioada Postului Mare, care ne ajută la înnoirea vieții noastre sufletești cu privire la rugăciunea smerită, pocăința sinceră, milostenia generoasă și postirea cu folos.
Evanghelia Duminicii Vameșului și a Fariseului ne prezintă o pildă în care doi oameni, unul fariseu (considerat cinstit și drept, care reprezenta elita societății) și altul vameș (considerat păcătos și nedrept, fără caracter) s-au dus la templu și s-au rugat.
Din această pildă învățăm că rugăciunea smerită este primită de Dumnezeu: „oricine se înalță pe sine se va smeri; iar cel ce se smerește pe sine se va înălța” (Luca 18,14).
Nu mergem la biserică ca să ne lăudăm, ca să judecăm, ca să ne comparăm cu ceilalți oameni! Mergem la biserică pentru a ne ruga, a ne îndrepta, pentru a fi în comuniune intensă de iubire cu Dumnezeu și semenii.
De asemenea, poziția fizică în biserică dezvăluie starea sufletească a fiecăruia: fariseul ședea „drept și semeț”, iar vameșul „smerit, cu ochii plecați”, adică unul plin de mândrie și mulțumire de sine, iar celălalt în stare de pocăință și smerenie.
Din această pildă vedem că fariseul este un om drept, dar mândru, iar vameșul este un om păcătos, dar smerit. După cum observăm, Dumnezeu preferă un păcătos smerit, față de un drept mândru. Dar să nu înțelegem preferința lui Dumnezeu că înseamnă aprobarea păcatelor vameșului și nesocotirea faptelor bune ale fariseulu... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății
