S-au înţeles; Palatul Cenad va fi reabilitat

Stire 07.08.2020 0 comentarii


Reabilitarea Palatului Cenad, prioritate zero pentru administrația locală, va deveni certitudine. Totul este posibil grație implicării actualilor proprietari ai imobilului, care au înțeles că numai împreună vor putea readuce frumusețea de odinioară a acestui imobil emblematic din centrul orașului. Cum 20% din această clădire este patrimoniul Statului Român reprezentat de Primăria Arad, unul dintre susținătorii acestui proiect este chiar primarul Călin Bibarț.

“Nu o dată a fost adusă în discuție situația acestui imobil în Comisia de Urbanism. În calitate de coproprietari ne era imposibil să realizăm această investiție singuri, era nevoie ca toți proprietarii să înțeleagă necesitatea acestor intervenții și să dorească să se implice. Era nevoie de unitate și exact asta au reușit să facă domnul Edmond Hartman, actualul administrator al acestui imobil și domnișoara președinte, Diana Popa”, susține primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.

“Am purtat mai multe discuții cu dl. primar Călin Bibarț care ne-a primit foarte deschis, ne-a asigurat de tot sprijinul dumnealui pentru acest proiect de amploare”, spune administratorul imobilului, Edmond Hartman.

În numai trei luni de zile s-a reușit semnarea contractului de proiectare. În 12 luni, proiectul ar trebui să fie gata. Între timp vor fi identificate resursele necesare pentru execuția efectivă a lucrărilor.


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine