”Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne vindece de puținătatea credinței, de boală, de lipsa dragostei și de alte manifestări care ne despart de El și de oameni” - PS Emilian Crișanul

Există în tipicul bisericesc obișnuința de a număra Duminicile, zicând că ne aflăm, de exemplu, în ”Duminica a treia din Postul Paștelui”, ”Duminica a doua după Paști” sau ”Duminica a X-a după Rusalii”. 

Astăzi chiar este Duminica a doua după Paști, cunoscută ca fiind Duminica Sfântului Apostol Toma. Dar noi mai numărăm ceva. Numărăm Liturghii. Sfintele Liturghii săvârșite dincolo de afișele cu ”intrarea oprită”. A zecea, astăzi, după calendar. 

Citind și recitind Evanghelia acestei zile ne pare a vorbi despre învolburatele trăiri din timpul acestei pandemii. 

În Sfânta Liturghie a Duminicii trecute, trecând de bariera ”intrărilor oprite”, ”Pace vouă!” a spus Hristos Cel Înviat Slujitorilor Sfintelor Altare, iar ei, cu bucurie spusu-ne-au nouă ”Am văzut pe Domnul!”. 

Noi, neliniștiți de neputința de a fi martori direcți, răspuns-am îndoielnic: ”Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede”. 

Astăzi, ”după opt zile” Slujitorii  Lui aflați din nou dincolo de ”opritele treceri”, în Sfântă Liturghie. Însă Iisus, trecând prin ușile ferecate de îndoială ale sufletelor noastre ne zice: ”Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele, şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea, şi nu fi necredincios, ci credincios!”.

Despre Duminica Sfântului Apostol Toma și despre drumul de la îndoială la credință a vorbit și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul în cuvântul de învățătură rostit în Catedrala Veche din Cetatea Aradului, unde, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie. Sfântă Liturghie în timpul căreia s-au făcut rugăciuni speciale pentru atât pentru vindecarea de boală cât și pentru ploaie. 

Cuvântul Ierarhului

”Săptămâna luminată, având în centru evenimentul Învierii Domnului, ne argumentează an de an și zi după zi despre faptul că Iisus Hristos Cel înviat S-a arătat ucenicilor Săi în seara zilei Învierii Sale pentru a-i încredința că El a trecut prin moarte și a biruit-o. Trupul Lui nu a cunoscut stricăciunea pentru că era unit cu Dumnezeirea Fiului Cel veșnic. Iar sufletul lui Hristos nu a putut fi ținut în iad, tot pentru că era unit cu Dumnezeirea Sa. 

Prima lucrare a Domnului Hristos după biruința Sa asupra morții a fost aceea de a împărtăși ucenicilor Săi puterea de a ierta păcatele, așa după cum ne încredințează Sfântul Ioan Evanghelistul în fragmentul citit astăzi la Sfânta Liturghie (Ioan 20, 19-31).

După cum observăm din relatările Sfinților Evangheliști, Mântuitorul Hristos are o atitudine și comportament diferit înainte și după Învierea Sa din morți. După Înviere, Hristos se arată doar celor apropiați, doar celor ce consideră că merită să se reveleze, fiind nelimitat în atotprezența Sa și în a trece prin ușile încuiate.

El se arată ucenicilor fără să fie prezent Toma, dar și în prezența lui, voind să-l vindece pe acesta de îndoială, pe un ton de mustrare și printr-o dovadă palpabilă, fizică, de atingere a trupului Său înviat din morți: „Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele, și adu mâna ta și o pune în coasta Mea, și nu fi necredincios, ci credincios”. Însă când s-a atins de trupul omenesc al lui Hristos, Toma a mărturisit Dumnezeirea Lui, zicând: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”

Toma s-a atins de trupul material, văzut și spiritualizat, dar a mărturisit pe Dumnezeu Cel nematerial, nevăzut și nemărginit. S-a atins de semnele suferinței și ale Crucii lăsate de păcatele oamenilor și a mărturisit puterea biruinței vieții și slava Învierii Domnului Hristos.

Prin această întâlnire, Domnul Iisus Hristos îl vindecă pe Toma de puținătatea credinței, pe ucenici îi vindecă de teamă, iar pe noi, cei de peste veacuri, care suntem prietenii Săi, cei pentru care El înviază în fiecare an și cu care petrecem nu doar patruzeci de zile după Înviere, ci zi de zi, clipă de clipă în interiorul nostru, în ființa noastră, spune: „Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!”. Astfel Hristos ne încredințează că a înviat cu adevărat, că este viu și că este cu noi și că nu refuză mâhnirea noastră, ori lupta și dorința noastră de a ne convinge de adevăr.  

Așadar, credința nu este o vedere fizică, trupească, prin simțuri, ci este o vedere spirituală, o cunoaștere a realităților spirituale nevăzute și netrecătoare: „Iar acestea s-au scris ca să credeți că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și, crezând, viață să aveți în numele Lui” (Ioan 20,31). Cu alte cuvinte, înțelegem că rodul credinței noastre în Hristos este viața veșnică, iar scopul scrierii Evangheliei este acela de a ne întări în credința în Iisus Hristos Cel răstignit, mort și înviat, și de a ne chema la mântuire, adică viața veșnică.

Credința noastră Ortodoxă nu este o filosofie, o teorie, o convingere intelectuală, ci o legătură vie cu Dumnezeu Cel viu, Creatorul lumii, Care din iubire pentru oameni și pentru mântuirea lor S-a făcut Om. Sf. Ap. Pavel spune despre credință: „Credința este încredințarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Evrei 11,1). 

În această Duminică a Sfântului Apostol Toma, aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru darul credinței, care așa după cum vedem din cuprinsul Sfintei Liturghii vine din ascultarea cuvântului Evangheli... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății