Stire 01.07.2024 ⋅ 0 comentarii
Salariul minim pe economie crește, începând de astăzi, la 3 700 de lei. Măsura a fost aprobată de Guvern la începutul lunii iunie.
Salariul minim brut garantat în plată se majorează, de la 1 iulie, la 3.700 lei brut, creșterea fiind de 12,12% față de nivelul actual de 3.300 de lei. Precizăm faptul că 300 de lei nu sunt taxați la acea sumă. Prin umare, un angajat plătit astfel va primi o sumă de 2.363 lei în mână (adică suma netă).
Ministerul Muncii spune că, în România, beneficiază în prezent de salariul minim brut garantat în plată aproximativ 760.000 de salariați, ceea ce reprezintă un procent de 13,9 % din numărul total de salariați activi.
De majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată la 3.700 de lei vor beneficia un număr de 1.871.266 salariați.
Potrivit Ministerului Muncii, majorarea propusă va avea efecte pozitive asupra creșterii economice prin stimularea ocupării, creşterii puterii de cumpărare a salariaţilor și reducerii muncii la negru.
„Majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată are impact asupra creșterii consumului cu o influență și asupra importului bunurilor de consum. Creșterea salariului minim poate avea efecte pozitive asupra ocupării în sectoarele în care există cerere de forță de muncă datorită faptului că munca devine mai atractivă pentru anumite categorii de salariați (femei, tineri,etc.)”, se arată în nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern.
Creșterea la 3.700 de lei a salariului minim brut pe țară garantat în plată nu se va aplica angajaților din sectoarele construcții, agricultură și industria alimentară, care au un regim preferențial de taxare.
Citește continuarea pe realitatea.net
Sursa: ARQ