Stire 19.10.2020 ⋅ 0 comentarii
Jandarmii arădeni au desfășurat săptămâna trecută, nu mai puțin de 546 misiuni de ordine publică, pază și protecție instituțională și pază transporturi speciale.
De asemenea, un accent deosebit a fost îndreptat spre acțiunile cu caracter preventiv, pentru responsabilizarea populației cu privire la respectarea măsurilor de protecție împotriva răspândirii noului virus, în zonele aglomerate, piețe, terase, parcuri, în mijloace de transport în comun și în alte zone de interes operativ.
Pe timpul executării misiunilor, jandarmii au constatat fapte de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și încălcări ale normelor privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în special nepurtarea măștii de protecție sanitară în zonele în care acest lucru este obligatoriu.
Pentru aceste contravenții au fost aplicate 73 amenzi în valoare totală de 14.900 lei.
Jandarmii au întocmit acte de sesizare necesare organelor de urmărire penală în cazul a patru infracțiuni constatate independent: deținere substanțe interzise, furt, punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, loviri și alte violențe și au acordat sprijin la constatarea a 12 infracțiuni, pe timpul misiunilor desfășurate în cooperare cu Poliția, în sistem integrat prin patrule mixte.
Pe toată perioada stării de alertă jandarmii arădeni împreună cu celelalte instituții cu atribuții de ordine publică, vor desfășura activităţi de verificare cu privire la respectarea măsurilor de protecție împotriva răspândirii noului virus, în zonele aglomerate, piețe, terase, parcuri, în mijloace de transport în comun și în alte zone de interes operativ.
Sursa: ARQ