Sărbătoarea Floriilor la Păiușeni, în port popular (FOTO şi VIDEO)

Stire 19.04.2022 0 comentarii


Sărbătoarea Floriilor la Păiușeni are ceva aparte, este unicat cel puțin în județul Arad, datorită faptului că aici s-a păstrat cu sfințenie obiceiul de a purta straiul popular la biserică în duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim, o sărbătoare pe care poporul român o cinstește cu mare sfințenie. Este un obicei vechi și frumos care s-a păstrat peste ani și ani din generație în generație.

Astfel, tinere sau mai în vârstă, majoritatea fetelor și femeilor din Păiușeni îmbracă cu mândrie straiul popular. Din păcate bărbații sunt tot mai puțini dintre cei care vin la biserică în strai popular și aceea sunt cei mai vârstă, însă femeile țin acest frumos obicei, poate și fiincă păișănanele sunt femei mândre sau făloase, dar și foarte harnice, și poate de multe ori mai aspre puțin ca bărbații. Dacă cele mai în vârstă poartă costume populare autentice, multe dintre ele vechi de peste 100 de ani, costume cu care bunicile lor s-au îmbrăcat mirese cum era obiceiul atunci, cele tinere au costume foarte frumoase cu broderii extrem de sofisticate, care scot în evidență arta boderiilor realizate de femei simple de la țară, care merită tot respectul pentru munca și pasiunea lor.

Din păcate astfel de maestre al brodatului sunt tot mai puține, pentru că odată cu acestea va dispărea și această artă și aceste capodopere lucrate manual.

În viață omul își găsește locul acolo unde este primit cu drag

Am avut plăcerea de a fi și în acest an alături de acei oameni minunați de la Păiușeni care de ani buni mă cunosc și mă așteaptă să fiu alături de ei la Florii și nu numai. Atunci când se apropie Floriile mă sună preoteasa Rodica Tripa, spunându-mi întotdeauna cu o voce caldă că mă așteaptă împreună cu părintele să fiu alături de dânșii la Păiușeni la sărbătoare și întotdeauna răspund invitației cu mare drag. M-am legat sufletește de acești oameni simpli dar care m-au făcut să mă consider de-a lor așa cum îmi spunea o „nană” în urmă cu vreo doi-trei ani. „Dumneta ești da ́ nost, că eșci mereu cu noi la sărbători”. Da, poate că are dreptate acea „nană”, cum se spune la noi la țară, pentru că în viață omul își găsește locul acolo unde este primit cu drag. Cu greu acceptă oamenii da la țară pe cei străini de sat, pentru că domnii vin doar să ia, nu să dea ceva, deși acești oameni simpli nu vor nimic, decât bună înțelegere, iar ca să poți trăi alături de acești oameni fie și numai o zi trebuie să înțelegi omul de la țară cu bucuriile și necazurile lui, trebuie să-i știi pătrunde la suflet. Faptul că am crescut la țară ma ajutat extrem de mult în viață și de aceea fie că sunt la Păiușeni, fie la Groșeni, Bârzava, Hășmaș, Secaș, Almaș, Sebiș sau în alte părți din județ mă simt mereu acasă și între prieteni, între oameni dragi. Trecând peste acestea și revenind la Sărbătoarea Floriilor, mă bucur întotdeauna la Florii cu să văd venind din partea de sus a satului sau din partea de jos oamenii la biserică în straiele frumoase populare, este ceva unic, de neuitat, care te reîntoarce în trecut, în urmă cu 50 sau chiar 100 de ani, când păișănanii veneau pe ulița satului în opinci și în straiele frumos împodobite cu motive florale cu inimile smerite la slujba de Florii.

La bine și la rău

Ca în fiecare an Sfânta Liturghie din duminica Floriilor, Intrarea Domnului în Ierusalim a fost oficiată de părintele paroh Teodor Tripa și părintele Simion Păiușan (din Păiușeni), care și anul trecut a fost alături de părintele Tripa la slujbă, iar Apostolul a fost citit de Profesorul de religie ortodoxă, Mariana Faur. Părintele Teodor Tripa este de mulți ani preot paroh la Păiușeni și la Văsoaia, un sat mic unde mai sunt aproximativ 30 de suflete, însă din 1992 de când este în această parohie, părintele a căutat să țină vii aceste biserici, astfel încât credința acestor oameni să nu se năruie, fiind alături de păiușănani și văsonani la bine și la rău. Este de apreciat strădania acestui om de-a lungul timpului pentru că de peste 30 de ani dânsul este alături de acești oameni, alinându-le de multe ori durerile sufletești. Cu siguranță ar fi putut pleca într-o parohie mai mare, însă a preferat să rămână alături de acești oameni până la pensionare, ducând lupta cea bună pentru izbăvirea sufletelor enoriașilor săi. Dacă sărbătoarea Floriilor este atât de frumoasă la Păiușeni și dacă aici încă se poartă costumul popular se datorează în mare parte dânsului și preotesei Rodica Tripa, care a fost mereu și mereu alături de dânsul și de comunitatea din Păiușeni și Văsoaia. Sunt lucruri frumoase realizate de dânșii în parohie de-a lungul acestor ani care vor rămâne peste timp la Păiușeni și Văsoaia ca o piatră de aducere aminte, pentru că oamenii buni întotdeauna lasă ceva frumos în urma lor. Sperăm din tot sufletul ca odată cu pensionarea părintelui să nu dispară acest frumos obicei de Florii pe valea Păiușeniului, pentru că este unicat, este poate singura punte dintre trecutul acestui sat și prezent, o punte pe care alte comunități au rupt-o prin nepăsarea lor cu mult timp în urmă, iar astăzi chiar dacă ar vrea să o refacă nu se mai poate, fiincă dacă nu-l înveți pe copil calea bună de mic, când va fi mare cu siguranță nu o va urma. Învață-l pe copil calea bună de mic și o va urma și la bătrânețe. Dacă vreți ca acest obicei frumos să nu dispară niciodată, îmbrăcați-vă copiii de mici în straiul popular la sărbători și atunci cu siguranță acest obicei de Florii se va păstra viu în sufletele lor pentru toată viața, pentru că cele mai multe amintiri frumoase le avem din copilăre și astfel vor duce și ei pentru cel putin o generație înainte frumosul obicei și portul popular păiușănan. Dumnezeu să vă ajute!


 

fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine