Local 09.06.2021 ⋅ 0 comentarii
La sfarșitul acestei săptămâni, la Școala de sudură Crișan, care funcționează sub egida Filialei Județene Arad a Confederației Patronatul Român cea de a XIX-a serie de cursanți au trecut prin focul examenelor.
Din cei 11 absolvenți, trei au fost angajați înainte de terminarea cursurilor de către două firme arădene.
Bogdan Boca – City managerul municipiului Arad, prezent la Școala de Sudură Crișan a declarat: „Școala de sudură Crișan este o dovadă a faptului că încă meseriile sunt la mare căutare și eu văd aici, la această școală o alternativă reală la învățământul dual care se întinde pe doi ani și care poate fi abandonat. Aici, în decursul a trei luni de pregătire, tinerii toată țara învață o meserie, căutată și apreciată, ceea ce ne demonstrează încă odată că nu doar liceele și facultățile sunt de interes, ci și școala de meserii, mai ales dacă este una care are profesioniști în pregătirea cursanților, și dotări la cele mai înalte standarde așa cum am văzut aici. Mă bucur să văd mulți tineri și mă bucur să aflu că deja o parte dintre ei vor lucra în fabricile din România. Le doresc mult succes tuturor!”
„Opt ani de muncă, concretizaţi prin multe generaţii de succes, integrate bine pe piaţa muncii, atât în ţară cât şi în străinătate”, este declarația scurtă pe care a făcut-o Ioan Marin CRIȘAN directorul școlii de sudură arădene, la finalul examenului.
Sursa: arq.ro