Național 04.09.2020 ⋅ 0 comentarii
Pentru că suntem în prima săptămână a lui Răpciune, în care toamna domolește și despletește razele soarelui în culori blânde, diminuându-le intensitatea, pentru că se apropie începutul Școlii, m-am gândit să vorbim despre deficitul de vitamina D la copil.
Dacă obișnuit punem un semn de egalitate între deficitul de vitamină D și rahitism, trebuie să subliniem că vitamina Soarelui - cum mai este denumită - are numeroase roluri necunoscute profanilor... care încet, încet se dezvăluie.
De ce a devenit o mică vedetă a vitaminelor, foarte discutată pe diferite forumuri de socializare?
Pentru că este o vitamină fundamentală în creșterea și dezvoltarea copilului, dar și, lucru mai puțin cunoscut, o verigă importantă în imunitate.
Ce este vitamina D?
-Este o vitamină liposolubilă, adică solubilă în grăsimi - lucru important în administrarea ei sub formă de uleiuri sau capsule uleioase.
-Se prezintă sub 2 forme:
vitamina D2 sau ergocalciferolul care se găsește în cantități mari în ficatul de pește, fiind sursa dietetică
vitamina D3 sau colecalciferol care este sintetizată la nivelul pielii sub acțiunea razelor ultraviolete sau se găsește sub formă sintetică pentru suplimentarea terapiei.
Care este rolul ei în organism?
1.Rolul clasic este cel de intervenție în mineralizarea oaselor, fiind un factor antirahitic dovedit.
2.Rolurile neclasice, moderne, nou descoperite se referă la:
-Reglarea secreției hormonale, inhibând parathormonul.
-Scăderea producției de autoanticorpi și de citokine proinflamatorii, cu efect benefic în boli autoimune și inflamatorii cronice.
-Stimularea activității antiinfecțioase.
-Inhibarea proliferării celulare, cu potențial rol anticancerigen.
-… în esență protejarea față de - boli cardiovasculare, boli imune, infecții, boli inflamatorii intestinale, tulburări cognitive.
Surse importante de vitamina D
-Cutanată - Transformarea provitaminei D din tegumente sub acțiunea razelor soarelui - sub spectrul ultraviolet.
-Alimentară - în special produsele de origine animală - ficat de pește, ficat de vițel, gălbenuș de ou, pește gras. Sursa vegetală cea mai importantă sunt ciupercile.
Atenție! Laptele matern are un conținut redus de vitamina D, absorbție optimă, raport optim calciu/fosfor; cu toate acestea este necesară suplimentarea cu vitamina D din ziua a 7-a de viață.
Cauzele deficitului de vitamina D
-Modernizarea vieții - cu reducerea expunerii la soare
-Aport alimentar insuficient prin consum redus de ou, pește, ficat, diete vegane sau vegetariene
-Lipsa suplimentării de vitamina D conform protocoalelor naționale
-Malabsorbție
-Necesar crescut prin boli cronice hepatice, renale
-Tratamente cronice cu antiepileptice sau corticoterapia prelungită. Aceste medicații stimulează catabolismul vitaminei D la nivel hepatic, reducând nivelul sangvin.
-Genetice - număr scăzut de receptori pentru vitamina D.
Factori de risc pentru hipovitaminoza D
•Vârsta mică - 3-6 luni
•Prematuritatea
•Pigmentarea constituțională
•Acoperirea excesivă a pielii
•Anotimpul rece
•Clima temperată
•Țări nordice
Rahitismul se caracterizează prin:
1.Modificări la nivelul craniului
•Înmuierea oaselor craniului în zonele laterale, care la exercitarea unei presiuni mai puternice se înfundă ca o minge de ping-pong - clasicul craniotabes
•Frunte înaltă, olimpiană
•Bose frontale
•Fontanela anterioară cu dimensiuni mai mari pentru vârstă, care se închide mai greu (teoretic până la 1 an jumătate).
Transpirațiile abundente de la nivelul extremității cefalice, mai ales în timpul nopții, sunt semnificative pentru deficitul de vitamina D.
2.Modificări la nivelul toracelui
•Prezența unor proeminențe la nivelul joncțiunii condrocostale - mătănii costale
•Stern înfundat sau proeminent - în carenă
•Bază evazată a cutiei toracice
•Șanț submamar evident
3. Modificări ale coloanei vertebrale cu apariția scoliozei, cifozei, lordozei
4. Modificări ale membrelor
•Îngroșări ale extremităților distale - brățări rahitice
•Gambe curbate în O sau X
5. Alte manifestări:
•Scăderea tonusului muscular
•Stridor laringian
•Retard în apariția dentiției, dentiție de lapte defectuoasă, carii dentare
•Rezistență scăzută la infecții
•Convulsii hipocalcemice
Pe lângă semnele clasice de deficit de vitamina D, suspiciunea acestei carențe poate fi ridicată la copiii care răcesc ușor, care sunt palizi, au probleme de tranzit intestinal, boli metabolice, hepatice, renale sau consumă medicamente care scad nivelul vitaminic în sânge.
Actual există un Program Național de evaluare a statusului vitaminei D prin determinarea nivelului seric al 25-hidroxi Vitaminei D la persoanele cu risc, care include și populația pediatrică cu patologie complexă - afecțiuni ale aparatului locomotor, malnutriție sau obezitate, afecțiuni hepatice, renale, intestinale, afecțiuni endocrine, diabet zaharat, astm bronșic necontrolat, afecțiuni neuromusculare, boli inflamatorii cronice, autoimune sau tratament cronic cu steroizi, anticonvulsivante, antimicotice, antiretrovirale, radio/chimioterapie, ceea ce demonstrează că nivelul scăzut este corelat cu o gamă largă de boli.
Cum depistăm nivelul vitaminei D?
Se face din sânge prin depistarea 25 hidroxivitaminei D3.
Valori de referinţă
•Carență severă ≤ 10ng/mL
•Carenţă: ≤ 20 ng/mL
•Nivel insuficient: 21-29 ng/mL
•Nivel optim: 30-55.5 ng/mL
•Semne de supradozare: peste 60 ng/mL
•Toxicitate peste 100 ng/mL
Profilaxia carenței de vitamina D
Este obligatorie. Începe cu:
-Profilaxia antenatală prin administrarea viitoarei mame de calciu și Vitamină D în ultimele luni de sarcină.
-Profilaxia postnatală constă în expunerea timpurie și generoasă a copilului la soare, promovarea alimentației naturale și suplimente de vitamina D sub formă de soluții uleioase sau formule de lapte fortifiate cu vitamina D.
-Administrarea vitaminei D se face zilnic, din ziua a șaptea până la 1 an 6 luni, apoi în fiecare sezon rece din septembrie până în aprilie inclusiv... acele luni cu R, până la 7 ani sau 14 ani, după unii autori. Necesarul zilnic este de 400 UI - 800 UI.
Tratamentul carenței de vitamină D
-Se face cu doze de 2000 - 4000 UI pe zi timp de 6-8 săptămâni, după care se revine la tratamentul profilactic. Se recomandă asocierea unui supliment de calciu de 40-... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății