Stire 23.11.2020 ⋅ 0 comentarii
România are unul dintre cele mai slabe sisteme de educație din Europa, fiind și pe ultimul loc în ceea ce privește tehnologia. Într-un scenariu pesimist, cursurile s-ar putea desfășura tot online, până la finalul anului şcolar.
ŞCOLI deschise după vacanţa de iarnă. Potrivit unui oficial al Ministerul Educaţiei, elevii ar putea reveni în băncile școlilor după sărbătorile de iarnă, în luna februarie, odată cu începerea semestrului doi al anului școlar. Anunţul a fost făcut de secretarul de stat din Ministerul Educaţiei, Sorin Ion. Totul depinde, desigur, de evoluţia situaţiei epidemiologice din România.
Într-un scenariu pesimist, cursurile s-ar putea desfășura tot online, până la finalul anului şcolar. Cu toate acestea, în acest context, analfabetismul digital ar putea fi o problemă ce s-ar putea accentua.
România are unul dintre cele mai slabe sisteme de educație din Europa, fiind și pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește utilizarea tehnologiei, potrivit unui studiu realizat în 2019.
De asemenea, pandemia de coronavirus a accentuat problemele. Printre acestea, inegalitățile dintre elevii aflați la oraș și cei din mediul rural, lipsa unei infrastructuri potrivite anului 2020, dar și analfabetismul digital al cadrelor didactice.
ŞCOLI deschise. Mulți profesori din România nu reușesc să susțină orele fie din cauza lipsei de conexiune la internet sau a accesului la device-uri. În 2020, multe cadre didactice susțin faptul că nu știu să folosească un smartphone, un laptop sau o tabletă. Practic, în 8 luni de zile, unii profesori susțin că nu au învățat să folosească smartphone-ul nici instruiți, nici individual. Simion Hăncescu, lider al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, a confirmat probleme din sistem.
„Treaba asta trebuia rezolvată de minister, cu cursul de formare. Cine a fost pregătit pentru a preda online? Sunt 8 luni de zile de când a început pandemia, deci era timp suficient pentru organizarea acestor cursuri.
Situația cu echipamentele este dezastruoasă. Niciun profesor nu a primit vreun echipament. Legea este din iulie în Monitor și niciun leu nu s-a alocat pentru laptopuri pentru profesori.
Fiecare lucrează cu ce poate. Cu telefoane, cu tablete. Conform ministerului, pentru cei care nu au acces la tehnologie, profesorii trebuie să multiplice materialele și să meargă acasă la elevi. La Călărași de exemplu… Asta este România reală. Există familii cu 5-6 copii, care trăiesc cu venitul minim. Situația este mai gravă decât pare”, a declarat Simion Hăncescu pentru B1.ro.
După ce toate școlile au intrat în scenariu roșu, autorităţile au decis să introducă noi măsuri în sprijinul profesorilor, dar și al elevilor – webinarii pentru profesori, tablete pentru copii, dar şi un TelVerde pentru suport.
ŞCOLI deschise. În acest context, ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a publicat un set de măsuri care au fost gândite atât pentru binele elevilor, cât şi ca ajutor pentru personalul didactic care nu are competenţe dezvoltate pentru utilizarea mediului online.
Conform acesteia, toți profesorii care au nevoie de îndrumare pentru învățarea online vor beneficia de webinarii, pentru fiecare materie, coordonate de experți din Ministerul Educației.
De asemenea, vor fi distribuite în țară încă 82.000 de tablete, iar copiii fără acces la internet vor primi acasă materiale didactice. În plus, va fi pus la dispoziție, la nivel de județ, un TelVerde pentru profesori, elevi și părinți, unde vor fi răspunsuri și soluții la probleme punctuale.
Ludovic Orban afirmă că Guvernul îşi doreşte să deschidă şcolile, însă nu oferă un orizont de timp în care acest lucru s-ar putea produce. Premierul invocă „analize serioase” care să arate că riscul de infectare este mic.
„Orice decizie legată de reluarea activităţii şcolare în clase trebuie fundamentată pe argumente în primul rând epidemiologice. Adică apărarea sănătăţii elevilor, a părinţilor lor. Marea majoritatea a tinerilor sunt asimptomatici şi transmit boala mai departe părinţilor şi bunicilor. Sigur că noi am organizat şcoala în clase astfel încât riscul de infectare era mic, dar toate activităţile legate de şcoală au generat riscuri suplimentare de infectare. Sigur că ne dorim să deschidem şcolile, dar acest lucru se poate face doar pe baza unei analize foarte serioase, astfel încât să existe riscuri minime de infectare”, a declarat Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă susţinută luni dimineaţă.
Sursa: romaniatv.net
Sursa: ARQ