Se fac percheziții într-un caz de distrugere și contrabandă cu țigări;  au fost descoperite însă și plante de canabis

Stire 10.07.2020 0 comentarii


Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, efectuează, în această dimineață, trei percheziții domiciliare, pe raza muncipiului Arad, la persoane bănuite de distrugerea unui autoturism prin incendiere și contrabandă.

În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale într-un dosar penal privind distrugerea prin incendiere a unui autoturism, comisă pe raza municipiului Arad, la data de 17/18 octombrie 2019, au fost identificați patru bărbați cu vârste cuprinse între 30 și 43 de ani, din Arad, bănuiți de comiterea faptei.

Din cercetări a reieșit că, în seara zilei de 18 octombrie 2019, cei patru s-ar fi întâlnit la locuința unuia dintre bărbați, de 43 de ani, din Arad, care ar fi avut un conflict cu o rudă a proprietarului autoturismului, iar în scopul comiterii faptei unul dintre bărbați i-ar fi transportat pe ceilalți trei cu autoturismul personal de la domiciliul celui de 43 de ani până în parcarea unui centru comercial. De aici, trei dinte aceștia s-ar fi deplasat cu alt autoturism, până la locația unde s-ar fi aflat autoturismul persoanei vătămate, unde l-ar fi incendiat prin folosirea de substanțe inflamabile, după care ar fi părăsit zona, întorcându-se la centrul comercial, de unde ar fi fost preluați de bărbatul care i-ar fi transportat în primă fază.

În urma perchezițiilor efectuate, până la acest moment, polițiștii au descoperit la locuința unuia dintre bărbați, de 35 de ani, cantitatea de 5.860 fire de țigarete fără timbru legal, susceptibile a proveni din contrabandă, o pereche de cătușe, un dispozitiv de monitorizare, plăcuțe cu numere de înmatriculare, iar într-o grădină comună cu altă locuință, într-o seră tip solar, au fost descoperite 31 de tulpini de plante canabis cultivate.

La domiciliul bărbatului de 43 de ani, au fost descoperite două măști și două perechi de mănuși.

Doi bărbați vor fi conduși la sediul I.P.J. Arad pentru audieri, unde pe bază de ordonanță, urmează a fi reținuți pentru 24 de ore, alți doi dintre aceștia fiind arestați în altă cauză.

Toți cei în cauză urmează a fi prezentați magistraților Judecătoriei Arad, cu propunere de arestare preventivă.

Activitățile au beneficiat de sprijinul Direcției pentru Operațiuni Speciale și luptători S.A.S.

 

 

 


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine