Local 28.11.2019 ⋅ 0 comentarii
La Consiliul Județean s-a desfășurat, în cursul zilei de astăzi, o întâlnire cu instituțiile care eliberează avize și autorizații, în contextul în care s-au adus modificări legislative de simplificarea procedurilor.
Astfel, prin modificarea Legii 50/1991, se va reintroduce o Comisie de acord unic, prin care se va simplifica procedura de eliberare a acordurilor și avizelor. Această Comisie va funcționa electronic, iar fiecare instituție implicată va avea câte un reprezentant. „Procedura de eliberare a autorizațiilor și avizelor este, la momentul actual, greoaie, iar o astfel de comisie va flexibiliza relația dintre instituțiile statului și cetățeni. Această Comisie nu obligă beneficiarul să își rezolve avizele electronic, dar este o facilitate importantă”, a subliniat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
În dialogul dintre președinte și reprezentanții instituțiilor și companiilor care emit avize și autorizații s-au semnalat unele probleme care vizează bunul mers al fluxului de eliberare a actelor. În acest context, președintele Iustin Cionca a propus „să centralizăm toate propunerile venite de la dumneavoastră, toate problemele și nevoile, inclusiv cele privind lipsa de personal”.
Un alt punct al discuțiilor l-a reprezentat actualizarea Planului de Amenajare a Teritoriului Județean, care are valabilitate până în 2020. Pentru a urgenta și a simplifica procedura de lucru, se vor crea grupuri de lucru, astfel încât fiecare instituție implicată să aibă câte un reprezentant. „Această actualizare este necesară pentru dezvoltarea județului, dar vom elabora un proiect prin care trasăm unele direcții majore”, a completat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Sursa: ARQ