Șerpii Dianei Serghiuță

„Dumnezeu însuşi a fost cel care s-a aşternut la pământ sub chipul şarpelui la capătul zilei sale de creaţie sub pomul cunoaşterii: astfel s-a recreat, şi-a împrospătat el forţele pentru a fi Dumnezeu … Făcuse totul prea frumos… Diavolul este doar lenevia lui Dumnezeu în acea zi a şaptea.”

(F. Nietzsche – „Ecce Homo”)

Sub îndemnul ”Cunoaște-mi șerpii - Ecouri ale unui patrimoniu îndepărtat” pictorița Diana Serghiuță a vernisat ieri, 7 Iunie, o provocatoare expoziție la Galeria ALFA.

Iar diferitele avataruri ale acestor șerpi au luat forma unor picturi, atârnate pe simezele galeriei.

Că acești șerpi sunt ai casei, cum se iluzionează autoarea, încercând probabil să-i îmblânzească, sau sunt șerpi periculoși, acest fapt nu-l putem ști nici noi și nici artista până în momentul în care interacționăm cu ei.

Sau poate că devin blânzi ori veninoși în funcție de persoana ce se apropie de ei și care probabil se proiectează pe sine însăși în ei.

Bietul Nietzsche L-a identificat în șarpele arhetipal pe însuși Dumnezeu, eu, nițel mai modest, aș identifica în același șapre ispititor pe Lilits, întâia nevastă a lui Adam și care, după ce a fost repudiată de misoginul soț, s-a dat de trei ori peste cap și a devenit stăpâna magiei negre și apoi a manipulat astfel lucrurile, încât fericita pereche, Adam & Eva, să fie și ea repudiată din Rai și astfel am ajuns noi să facem umbră Pământului.

Un fakir ți-ar argumenta imediat că singurii șerpi ce merită atenția sunt megapericuloasle cobra regale, dresate de el din fluier să danseze ca niște voluptoase cadâne, iar un yoghin detașat de cele lumești, ți-ar vorbi mai degrabă despre energia KUNDALINI, înfășurată ca un șarpe adormit prin chakrele corpului omenesc și care poate fi trezită doar atunci când sunte asistați de către un GURU, un maestru spiritual.

În fine, pasionații de experiențe psihedelice, cei care îngurgitează ceaiul de AYAHUASCA, povestesc că la poarta de intrare în Paradis au întâlnit întotdeauna un piton imens pe post de Bodyguard și numai după ce și-au lăsat aici rațiunea, au putut păși înăuntru.

Cei care se mai îndoiesc încă de toate acestea, ar trebui să mediteze puțin la faptul că, de milioane de ani, de când noi am fost alungați din Rai, sau, dacă doriți, am coborât din maimuță și până prin secolul XVII am fost cu toții sub imperiul GÂNDIRII MAGICE.

Și abia odat cu Galilei, Copernic, Kepler și Newton gândirea rațională, științifică, a început timid să funcționeze în creierile noastre. dar și Sir Isaak Newton își petrecea trei pătrimi din timpul dedicat lucrului studiind tratatele oculte sau făcând experiențe achimice.

Că, în loc de a produce aur în retorte, visul oricărui alchimist care se respectă, a ieșit până la urmă lucrarea Philosophiae Naturalis Principia Mathematica, ce l-a făcut celebru în lume (și nouă ne-a dat pisibilitatea să zburăm pe Lună), asta, după părerea mea, nu înseamnă decât că și-a băgat cineva ... coada.

Glumind serios am vrut să sugerez că fiecare dintre noi, aidoma lui Newton, avem multe momente zilnice în care funcționăm pe frecvența gândirii magice, după cum avem momente (sper că majoritare), când suntem raționali.

Așa că, ”Dând Cezarului ce-i al Cezarului ...” vă invit să treceți pragul Galeriei ALFA, pentru a admira șerpii Dianei Serghiuță și, cine știe, poate veți trăi surpriza ca unuii dintre acești șerpi să vi se pară ai dracului de familiari.

Vasile de Zărand

Sursa: ARQ