Național 24.06.2021 ⋅ 0 comentarii
Cu adevărat mari și pline de bogăție ne sunt sărbătorile! Iar astăzi, 24 iunie, la doar câteva zile după prăznuirea Rusaliilor și a Preasfintei Treimi, la distanța unei căi de mai puțin de două săptămâni de când dinspre Moldova se pogora peste România har peste har prin sărbătoarea plinirii celor 380 de ani de când Cuvioasa Parascheva își ocrotește credincioșii de pe pământ românesc, și a celor 8 ani de când Părintele Iustin Pârvu privește dinspre cele înalte spre națiunea căreia i-a mers cu Evanghelia în față, ni se așează înaintea sufletului dubla sărbătoare a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și a Aducerii Moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava.
Sărbători al căror liant, pentru noi, arădenii, a fost purtarea în rugăciune în toate aceste binecuvântate Liturghii și locuri de către Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, care ne-a asigurat de fiecare dată de purtarea în pelerinaj.
Cetatea Sucevei și Rădăuților, înveșmântată în demna haină a sărbătorii prilejuite de sărbătoarea plinirii a mai bine de șase veacuri de când Moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava ne ocrotește țara, a fost începând de marți, 22 iunie, așezată sub cupola unor evenimente cu multă încărcătură duhovnicească. Un frumos buchet al recunoștinței și al dragostei față de Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou pentru toată ocrotirea pe care el a arătat-o față de Moldova și de întreaga țară, împletit din scoaterea raclei cu Sfintele sale Moaște în procesiune, Sfinte Liturghii, Masluri, inedita oră de Religie „altfel” desfășurată chiar lângă baldachinul Sfântului, impresionanta și emoționanta procesiune „Calea Sfinților”, Privegheri, un Concert caritabil de Muzică Bizantină, toate încununate cu Sfânta Liturghie Arhierească de astăzi, oficiată de un ales sobor de Ierarhi, preoți și diaconi.
O Sfântă Liturghie la care credincioși din toată Moldova, Transilvania și nu numai au participat și au dus înaintea Sfinților astăzi prăznuiți jertfa pașilor purtați până în Cetatea Sucevei.
Un pelerinaj despre care Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a spus în cuvântul de învățătură că „dincolo de faptul că este de sorginte scripturistică este și o artă. Însuși Dumnezeu a fost pelerin, momentul Mamvri constituind una dintre mărturiile în acest sens”.
„Anul trecut a constituit o excepție nedorită de la acest act al pelerinajului, căci pandemia a făcut multă stricăciune. Astăzi, după un an și jumătate de interdicții, Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru darul de a fi în această comuniune duhovnicească și în anturajul Moaștelor Sfântului Ioan, când prăznuim liturgic atât în Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul cât și în revenirea acasă, în anul 1783, din Polonia, după un veac de exil, a Moaștelor Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. Am prăznuit liturgic în ziua de 2 iunie martiriul Sfântului Ioan, ziua de renaștere a Sfântului Ioan.
Se cuvine a aduce mulțumire ÎPS Pări... vezi mai mult
Sursa: Glasul Cetății